Stațiunea din România care a rămas pustie de Paște: Sute de pensiuni și hoteluri, închise

Stațiunea din România care a rămas pustie de Paște: Sute de pensiuni și hoteluri, închise
📅 2025-04-19

Potrivit reprezentanților din domeniul turismului local, peste 500 de hoteluri și pensiuni au fost închise, majoritatea fiind afaceri de familie. Doar câteva unități de cazare au mai rămas deschise, însă gradul de ocupare este extrem de redus.

Este pentru prima dată în ultimii 21 de ani când o stațiune precum Rânca se confruntă cu o scădere atât de accentuată a numărului de turiști în această perioadă. Constantin Pănescu, un antreprenor local și președinte al Asociației Concesionarilor din Rânca, a afirmat că din cele 564 de structuri de cazare din stațiune, majoritatea sunt închise de aproape o lună. El a subliniat că doar două unități de cazare sunt deschise, având un număr redus de turiști, iar altele sunt în așteptare pentru a vedea dacă rezervările vor mai fi confirmate, citat de Antena 3.

Cauze: infrastructură slabă și criza economică

Printre cauzele invocate pentru această scădere drastică a numărului de turiști se numără lipsa de investiții în infrastructură și dificultățile economice generale care îi determină pe români să renunțe la vacanțe.

De asemenea, drumurile spre stațiune sunt într-o stare deplorabilă. Chiar și accesul la biserici este o aventură, cu noroaie și gropi. Oamenii preferă să evite aceste neplăceri, a mai spus Pănescu.

Proiectele majore de dezvoltare turistică, precum construirea unui sistem de gondole sau extinderea pârtiilor de schi, sunt blocate de ani buni, fără perspective clare de implementare. În plus, Rânca nu beneficiază de un management turistic unitar, în lipsa unei Organizații de Management al Destinației (OMD), deși autoritățile locale au discutat recent despre constituirea uneia.

Lipsa sprijinului autorităților și un potențial turistic ignorat

În ciuda peisajelor spectaculoase și a popularității drumului Transalpina, Rânca continuă să fie o stațiune cu potențial turistic slab valorificat. Investitorii locali spun că lipsa sprijinului din partea autorităților, atât la nivel local, cât și central, menține zona într-un blocaj constant.

Economia instabilă afectează întreaga industrie a ospitalității, dar în Rânca, unde ne bazăm pe turism sezonier, efectele sunt devastatoare. Mulți colegi sunt la un pas de faliment, au mai transmis reprezentanții industriei locale.

Stațiunea Rânca riscă să devină un exemplu al eșecului de a valorifica resursele naturale ale României în lipsa unei viziuni clare și a investițiilor strategice.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Un fenomen tot mai ciudat se petrece în școli din Europa: Modelul Andrew Tate transformă băieții încă de la cele mai fragede vârste

Influencerii online, cum ar fi Andrew Tate, alimentează o creştere a sexismului în sala de clasă, potrivit unui nou studiu al sindicatului britanic NASUWT din domeniul educaţiei. Citește mai departe...

Creștere semnificativă: Numărul locuințelor asigurate obligatoriu a urcat cu 10,89% în martie 2025

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în martie 2025 cu 10,89%, ajungând la aproximativ 2,32 milioane, comparativ cu 2,09 milioane de poliţe PAD active la 31 martie 2024, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale Citeș...

SONDAJ| Crin Antonescu urcă pe locul doi în topul popularității, imediat după Ilie Bolojan

Sondajul AtlasIntel indică o schimbare relevantă în percepția publicului: Crin Antonescu revine în forță pe scena politică, ocupând locul doi în topul celor mai apreciați politicieni, imediat după Ilie Bolojan. Citește mai departe...

Controverse legate de Lumina Sfântă de la Ierusalim: Proces chimic sau miracol al credinței

Pogorârea Sfintei Lumini în Sâmbăta Mare, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, este considerată de milioane de credincioși ortodocși una dintre cele mai mari minuni ale creștinătății. Citește mai departe...

Val de condamnări în Tunisia: Până la 66 de ani de închisoare pentru 'complot' împotriva președintelui

Pedepse cu închisoarea de la 13 la 66 de ani au fost pronunţate în Tunisia de către instanţa care judecă aproximativ 40 de inculpaţi, inclusiv persoane din opoziţie, în urma unui proces fără precedent pentru "conspiraţie" împotriva preşedintelui Kais Saied, au Citește mai departe...

O mare criză a izbucnit la nivel mondial din cauza nebuniei provocate de ciocolata Dubai

Un desert devenit viral pe rețelele de socializare a dezechilibrat lanțurile globale de aprovizionare și a declanșat o explozie a prețurilor la fistic. Citește mai departe...

Xabi Alonso, rezervat în fața zvonurilor: 'Nu este un moment bun'

Xabi Alonso spune că „nu este un moment bun” pentru a discuta despre viitorul său după ce tehnicianul de la Bayer Leverkusen a fost menţionat ca posibil antrenor la Real Madrid, conform news.ro. Citește mai departe...

VIDEO Un protest pe model Roșia Montana a bubuit în Serbia: Europa caută cea mai râvnită resursă a planetei

Un proiect strategic sprijinit de Uniunea Europeană pentru exploatarea unui zăcământ major de litiu în Serbia provoacă tensiuni sociale, proteste și ridică semne de întrebare legate de valorile UE și viitorul aderării Serbiei la blocul comunitar. Citește mai departe...

Forțe de ordine sporite de Paște. Peste 20.000 de angajați MAI vor asigura ordinea și siguranța publică

Peste 8.000 de jandarmi, 9.600 de polițiști și aproximativ 5.000 de pompieri vor asigura intervențiile în perioada sărbătorilor de Paște. Citește mai departe...

Medicamentul luat de mii de români zilnic, retras urgent din farmacii! Pacienții trebuie să verifice imediat cutia

Un medicament prescris frecvent pacienților cu hipertensiune arterială a fost retras din farmacii în regim de urgență după ce s-a descoperit o eroare gravă de etichetare. Este vorba despre Lercanidipină, un tratament uzual pentru scăderea tensiunii, disponibil și în România. Citește mai depa...

Good News

Only good and positive news.