Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul Journal du Dimanche (JDD), că "nu se va ierta niciodată" pentru decizia de a-şi exclude tatăl, Jean-Marie Le Pen, din Frontul Naţional (FN), transmite AFP, potrivit Agerpres.
La patru ani după ce i-a succedat tatălui în fruntea FN, devenit între timp Adunarea Naţională (RN), ea a decis în 2015 să-l excludă, retrăgându-i titlul de "preşedinte de onoare", după ce acesta afirmase că "ocupaţia germană nu a fost deosebit de inumană" în Franţa, iar pe cântăreţul de confesiune iudaică Patrick Bruel îl ameninţase că "va face un cuptor" pentru el.
"Nu mă voi ierta niciodată pentru această decizie, pentru că ştiu că i-a provocat o durere imensă", a explicat Marine Le Pen despre tatăl ei, decedat marţi la vârsta de 96 de ani.
"A lua această decizie a fost una dintre cele mai dificile din viaţa mea. Şi până la sfârşitul vieţii îmi voi pune mereu întrebarea: +Aş fi putut face altfel?+", a subliniat principala figură a opoziţiei din Franţa şi un candidat probabil la alegerile prezidenţiale din 2027.
Preluând conducerea partidului, Marine Le Pen a iniţiat un proces de normalizare şi "de-demonizare", căutând să-i facă pe oameni să uite excesele tatălui ei, un tribun provocator şi controversat obsedat de imigraţie şi evrei.
În legătură cu condamnările lui Jean-Marie Le Pen, care a afirmat în mai multe rânduri că existenţa camerelor de gazare era "un punct de detaliu al istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial", şefa deputaţilor RN din camera inferioară a parlamentului francez a insistat că "este puţin nedrept să-l judecăm doar pe baza aceste controverse".
"În peste 80 de ani" de viaţă politică, "inevitabil au existat subiecte care au stârnit controverse", a notat ea, considerând totuşi că "din păcate" Jean-Marie Le Pen "s-a blocat în aceste provocări". "Problema a fost că o lua de la capăt", a deplâns Marine Le Pen.