Mutări serioase pe final de mandat! Președintele Joe Biden va discuta cu premierul Benjamin Netanyahu înainte de a pleca de la Casa Albă, a declarat duminică consilierul său pentru securitate națională. Discuția se anunță una crucială, căci oficialii americani încearcă să ajungă la un acord privind ostaticii din Gaza înainte ca Biden să plece de la Casa Albă, scrie Reuters.
Jake Sullivan a declarat în cadrul emisiunii „State of the Union” de la CNN că părțile au fost „foarte, foarte aproape” de a ajunge la un acord pentru oprirea luptelor din enclavă și eliberarea celor 98 de ostatici.
El a spus că există încă o șansă de a ajunge la un acord înainte ca Biden să părăsească biroul, dar că este de asemenea posibil ca „Hamas, în special, să rămână intransigent”.
„Suntem în continuare hotărâți să folosim fiecare zi pe care o avem în funcție pentru a rezolva acest lucru”, a spus el, adăugând că Biden „probabil, pe termen scurt, va discuta cu prim-ministrul Netanyahu, iar noi nu punem deoparte acest lucru, nici pe departe”.