Guvernul israelian a anunţat joi după-amiază că a ordonat "amânarea" eliberării a 110 deţinuţi palestinieni, prevăzută în cursul serii, în schimbul a trei ostatici israelieni, aflaţi în captivitate în Fâşia Gaza, relatează AFP, conform AGERPRES.
În timp ce ostaticii din Gaza au fost eliberaţi, autocare cu deţinuţi palestinieni care se îndreptau spre enclavă s-au întors din drum, revenind la închisoarea israelian Ofer, au transmis medial israeliene.
"Premierul Benjamin Netanyahu a ordonat amânarea eliberării teroriştilor prevăzută pentru astăzi până când nu va fi garantată eliberarea în deplină siguranţă a ostaticilor noştri în etapele următoare", indică un comunicat al biroului lui Netanyahu după haosul care a dominat anterior eliberarea unei ostatice israeliene, Arbel Yehud, la Khan Yunus, în sudul Fâşiei Gaza.
Anterior, postul de radio al armatei israeliene a transmis că Israelul suspendă "până la noi ordine" eliberarea a 110 palestinieni programată pentru joi în schimbul a opt ostatici. "Eşalonul politic a anunţat suspendarea operaţiunii de eliberare a teroriştilor până la noi ordine", a relatat postul de radio militar, citând o sursă de securitate.Eliberarea ostaticilor israelieni
Predarea către Crucea Roşie a lui Gadi Moses, un german-israelian în vârstă de 80 de ani, şi a lui Arbel Yehud, o israeliancă de 29 de ani, împreună cu cinci ostatici thailandezi, după 482 de zile de captivitate, a avut loc într-un haos total, după peste trei ore de la eliberarea într-o atmosferă mult mai calmă a unui tânăr soldat israelian, Agam Berger, în Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza.
Armata israeliană a anunţat în jurul orei locale 13:40 (11:40 GMT) că i-a recuperat, prin intermediul Crucii Roşii, pe Gadi Moses şi Arbel Yehud, precum şi pe cinci thailandezi răpiţi la 7 octombrie 2023 în timpul atacului Hamas asupra sudului Israelului care a declanşat războiul.
"Le cer mediatorilor să se asigure ca astfel de scene de groază să nu se mai repete şi să garanteze securitatea ostaticilor noştri", a insistat Netanyahu, referindu-se la Qatar şi Egipt, mediatori pentru punerea în aplicare a acordului de încetare a focului. "Oricine îndrăzneşte să le facă rău ostaticilor noştri va plăti pentru asta", a avertizat Netanyahu.