Germania s-a săturat de război: Face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijociu

Germania s-a săturat de război: Face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijociu
📅 2024-09-21

Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra "nevoii urgente" de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban, relatează AFP şi dpa.

"Încă o dată, întreaga regiune îşi ţine răsuflarea", de aceea "avem nevoie urgent de măsuri concrete în Orientul Mijlociu pentru a dezamorsa situaţia şi pentru a evita noi victime civile", a scris Ministerul german de Externe pe reţeaua socială X.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, i-a contactat pe omologii săi din Israel şi Liban pentru a discuta următorii paşi necesari, a mai precizat ministerul.

"Conflictul dintre Israel şi Hezbollah nu trebuie să se transforme într-o conflagraţie regională", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, sâmbătă la Berlin.

"Acest scenariu ar avea consecinţe groaznice şi pe termen lung pentru populaţia din întreaga regiune. Distrugerile care ar rezulta dintr-o astfel de confruntare ar fi catastrofale", a mai spus el.

"O soluţie diplomatică a conflictului trebuie să fie posibilă", a adăugat el.

La fel ca şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la începutul lunii septembrie, Berlinul a cerut sâmbătă aplicarea Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU.

Această rezoluţie, care a pus capăt războiului din 2006 dintre Hezbollah şi Israel, stipulează ca numai armata libaneză şi Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) să fie dislocate în sudul Libanului.

Atacurile lansate de Israel sau atribuite acestuia au făcut, începând de marţi, peste 70 de morţi şi aproximativ 3.000 de răniţi în Liban.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Surpriză! Un senator care a demisionat recent din PNL anunță că îl va susține pe Geoană la prezidențiale: 'Am crezut-o şi în 2009, o cred cu tărie şi acum'

Senatorul Liviu Brătescu, care a demisionat la începutul acestei luni din PNL, anunţă că va conduce filiala din Iaşi a Partidului România în Acţiune şi că îl susţine pe Mircea Geoană în cursa prezidenţială. Citește mai departe...

Bilanțul ajutoarelor de stat pentru sinistrații din Galați. Peste 110 tone de alimente, distribuite

Consiliul Județean Galați a prezentat bilanțul provizoriu al ajutoarelor de stat acordate sinistraților din comunele gălățene inundate. Până în prezent au fost distribuite peste 110 tone de alimente și 212.000 litri de apă. Citește mai departe...

Legea anti-defrișare a UE amenință industria cafelei: noi provocări pentru producătorii globali

O nouă legislație privind defrișările, care va intra în vigoare pe 30 decembrie 2024, ar putea afecta profund producătorii de cafea din întreaga lume, în special pe cei care exportă în Uniunea Europeană (UE), potrivit Financial Times. Citește mai departe...

Lovitură pentru Donald Trump - Acțiunile Trump Media se prăbușesc

Acţiunile Trump Media au scăzut cu peste 7% vineri dimineaţă, atingând un nou minim de 52 de săptămâni la o zi după expirarea restricţiilor care îl împiedicau pe acţionarul său majoritar, fostul preşedinte Donald Trump, şi pe alţi investitori timpurii să-şi vândă Citește mai departe...

Germania s-a săturat de război: Face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijociu

Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra "nevoii urgente" de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban, relatează AFP şi dpa. Citește mai departe...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..