Fundașul Alexandru Țîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj, anunță clubul. Țîrlea, în vârstă de 24 de ani și născut în Spania, a evoluat la Salamanca, Gimnàstic de Tarragona și Deportivo Alaves, potrivit mediafax.
„Bine ai venit, Alexandru Țîrlea! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Alexandru Țîrlea este noul nostru fundaș lateral! Născut în Spania, tânărul apărător de 24 de ani a fost crescut la renumita academie a celor de la Real Madrid”, anunță CFR Cluj.
La nivel de seniori, Țîrlea a bifat 103 de partide și a evoluat la Salamanca, Gimnàstic de Tarragona si Deportivo Alaves, pentru cea din urmă debutând în La Liga într-un meci cu Rayo Vallecano.
„La vârsta de doar 17 ani, Alexandru a primit prima sa convocare la Echipa Națională, bifând până acum 8️⃣ apariții sub tricolor la echipele naționale de juniori ale României. Îți urăm bun venit, Alexandru, și cât mai multe reușite în tricoul vișiniu”, se arată în finalul comunicatului.