Franța a interzis vânzarea fără rețetă a celor mai populare medicamente anti-răceală

Franța a interzis vânzarea fără rețetă a celor mai populare medicamente anti-răceală
📅 2024-12-20

Cele mai populare tratamente împotriva răcelii nu vor mai putea fi cumpărate în Franța fără prescripție medicală, în urma concluziei specialiștilor că efectele lor secundare reprezintă un pericol pentru pacienți, informează Le Monde.

Începând de miercuri, autoritățile sanitare franceze au impus prezentarea unei rețete la farmacie pentru a primi tratamente celebre pentru răceală și gripă, considerate periculoase: Nurofen, Paracetamol, Actifed, Humex, Rhinadvil.

Ceea ce au toate aceste medicamente în comun este că conțin molecula de pseudoefedrină.

„Având în vedere, pe de o parte, contraindicațiile foarte numeroase, precauțiile de utilizare și efectele adverse cunoscute ale pseudoefedrinei și, pe de altă parte, caracterul benign al răcelii comune”, Agenția Națională pentru Siguranța Medicamentului (ANSM) consideră că „posibilitatea de a obține aceste medicamente fără sfatul medicului prezintă un risc prea mare pentru pacienți”.

Disponibile până acum fără prescripție medicală, aceste tratamente (vândute și ca spray nazal pe bază de rețetă) au ca scop decongestionarea și desfundarea nasului, fiind principalele medicamente utilizate împotriva răcelilor în Franța.

Dar, de câțiva ani, ele au făcut obiectul a numeroase critici, specialiștii din domeniu sanitar spunând că pot provoca reacții adverse grave, totuși rare, cum ar fi accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord.

În România, medicamentele anti-răceală care conțin pseudoefedrină sunt:

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

În lipsa stabilității politice, 2025 devine o mare necunoscută pentru România

Ieşirea neaşteptată a PSD din grupul partidelor care urma să formeze guvernul îi aduce României un sfârşit de an de instabilitate. Citește mai departe...

Bărbat de 70 de ani, prins în flagrant de DIICOT când ridica un colet cu 9 kilograme de droguri

Un bărbat de 43 de ani a fost arestat preventiv, iar altul de 70 de ani a fost plasat în arest la domiciliu, după ce primul a trimis din Spania un colet cu 9 kilograme de cannabis, iar al doilea a preluat pachetul. Citește mai departe...

Bucharest Stock Exchange opens in the green Friday's session

The Bucharest Stock Exchange (BVB) opened Friday's session higher, with turnover reaching 9.71 million RON (1.95 million euros) 40 minutes into the trading.The main BET index, which shows the performance of the 20 most liquid companies, saw an appreciation of 2. Citește mai departe...

PG asks for harsher penalties in cases of promotion of the personality cult of leaders of extremist organizations

Prosecutor General Alex Florenta calls for the amendment of the criminal legislation and harsher penalties for those who incite to violence, hatred or discrimination in the online environment, but also for promoting the cult of persons who were part of the leadership of a fascist, legionary, Cite...

Trump, amenințare vehementă pentru UE: 'În caz contrar o să fie vorba de tarife! Până la capăt!'

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat vineri că Uniunea Europeană s-ar putea confrunta cu tarife dacă blocul comunitar nu își reduce deficitul în creștere cu Statele Unite prin tranzacții mari cu petrolul și gaze. Citește mai departe...

Wholesale turnover down 2.1pct January through October, according to Statistics Institute

Turnover in wholesale trade (except for trade in motor vehicles and motorcycles) decreased, in the first 10 months of this year, compared to the corresponding period in 2023, both as gross series by 2.1%, and as series adjusted depending on the number of business days and seasonality, by 1. Cite&...

Incident tragic în Sibiu: Fetiță de 3 ani și fratele ei de 1 an au suferit arsuri grave

O fetiță de 3 ani și fratele ei de 1 an au suferit arsuri grave într-un incident petrecut vineri la o fermă din localitatea sibiană Marpod. Echipajele medicale au intervenit de urgență pentru a da primul ajutor celor doi copii, informează Mediafax. Citește mai departe...

Armata ucraineană se retrage din două zone ale regiunii Donețk

Armata ucraineană se retrage din două zone ale regiunii estice Donețk. Militarii ucraineni au luat decizia deoarece riscau să fie încercuiți de ruși. Armata rusă a anunțat vineri că a preluat controlul asupra a doua sate din regiune. Citește mai departe...

Tânăr și unchiul său reținuți pentru sechestrarea unei fete în Gorj

Un tânăr de 20 de ani și unchiul său de 48 de ani, din comuna Padeș, județul Gorj, au fost reținuți pentru că au sechestrat o fată de 18 ani într-o locuință din Gorj. Cei doi sunt acuzați de lipsire de libertate și violență, scrie Mediafax. Citește mai departe...

VIDEO Vasile Blaga: Crin Antonescu poate să câștige alegerile prezidențiale din postura de candidat PSD-PNL-UDMR

Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, vineri, la Parlament, despre Crin Antonescu, că în opinia sa este o variantă foarte bună de prezidenţiabil, dar aici trebuie o singură condiţie să îndeplinească respectivul candidat şi el crede că Crin o poate îndeplini, şi anume să Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.