Fără echipă de când a părăsit Adana Demirspor în decembrie 2023, Patrick Kluivert urmează să preia naţionala Indoneziei, informează publicaţia Telegraaf, potrivit news.ro
Fostul atacant al lui Ajax Amsterdam şi LOSC va avea ca obiectiv calificarea Indoneziei la Cupa Mondială din 2026.
Naţionala din Asia de Sud-Est ocupă în prezent locul al treilea în grupa sa, după Japonia şi Australia, şi se mai poate califica la Cupa Mondială nord-americană din turul al treilea de calificare.
Înainte de scurta sa aventură în Turcia, tehnicianul în vârstă de 48 de ani a fost antrenor la Curacao şi secund al fostului său coechipier Clarence Seedorf, la conducerea Camerunului.