Fostul ciclist francez Pascal Herve, purtător al tricoului roz în Turul Italiei din 1996, pentru scurt timp, înainte de a fi implicat în afacerea de dopaj Festina, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 60 de ani, a anunţat Uniunea cicliştilor profesionişti francezi (UNCP), citată de AFP, potrivit Agerpres.
Circumstanţele decesului lui Herve nu au fost precizate, dar acesta a dezvăluit în luna septembrie că a fost operat de o "tumoare canceroasă la stomac", la jumătatea anului, când i-a fost extirpat în totalitate stomacul.
"Pascal a fost o figură emblematică şi o voce esenţială a sportului nostru. Marea familie a ciclismului este în doliu", a scris UNCP pe reţeaua X.
Anunţul morţii sale a generat totodată reacţii pe reţelele de socializare din partea foştilor săi coechipieri.
Fost campion mondial de amatori, Pascal Herve şi-a încheiat cariera la vârsta de 37 de ani, după un test pozitiv în timpul Turului Italiei din 2001, la trei ani după ce a fost suspendat timp de două luni pentru implicarea sa în afacerea Festina, alături de Richard Virenque, căruia i-a fost un "locotenent" loial multă vreme.
După o perioadă în care a activat în industria restaurantelor, Herve s-a mutat apoi în Quebec între 2015 şi 2017, unde a lucrat ca antrenor şi director sportiv al echipei Garneau-Québecor, înainte de a părăsit lumea ciclismului.