Estonia a lansat vineri patrule maritime pentru a-şi proteja conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile după ce cablul EstLink 2 care leagă cele două ţări a fost rupt, probabil de un petrolier care venea dintr-un port rusesc, a anunţat ministrul estonian al Apărării, conform AFP.
Interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia a fost întrerupt miercuri, iar suspiciunile au vizat un petrolier, Eagle S, circulând sub pavilionul Insulelor Cook şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă", potrivit poliţiei finlandeze. Ambarcaţiunea a fost imediat reţinută şi escortată de o navă de patrulare finlandeză în largul Porkkala, la aproximativ 30 km de Helsinki.
"Am decis să trimitem marina noastră la Estlink 1 (un alt cablu sub Marea Baltică - n.r.) pentru a apăra şi securiza legătura noastră energetică cu Finlanda", a scris ministrul Hanno Pevkur pe reţeaua de socializare X.
"Desigur, ancheta trebuie să stabilească toate detaliile daunelor aduse cablului Estlink 2 şi cablurilor de comunicaţii, dar sarcina noastră este să trimitem imediat un mesaj clar că suntem gata să apărăm legăturile dintre Estonia şi Finlanda, chiar şi cu mijloace militare", a precizat Pevkur într-o declaraţie publicată pe site-ul ministerului său.
El a subliniat că forţele estoniene sunt pregătite să prevină atacurile efectuate şi "cu mijloace non-militare".
Pevkur a spus că este în contact cu Finlanda şi cu comandantul forţelor europene ale NATO, din care ambele ţări fac parte.
Finlanda a primit joi sprijin din partea Uniunii Europene şi NATO în investigaţia sa privind rolul petrolierului suspectat că a provocat defecţiunea.
Multe incidente similare au avut loc în Marea Baltică de la invazia rusă din Ucraina în 2022.