Teatrul Naţional din Timişoara este invitat cu spectacolul "Romanian psycho", regizat şi interpretat de Florin Piersic jr, la Festivalul Bacău Fest Monodrame 2024, eveniment organizat în perioada 9 - 13 mai de Teatrul Municipal "Bacovia", informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
'Romanian psycho', text scris, regizat şi interpretat de Florin Piersic jr, în scenografia lui Tudor Prodan, este cu adevărat o mostră de virtuozitate, care, într-un pseudo-dialog şi a unui fals spaţiu de siguranţă, ne pune faţă în faţă cu nevrozele, cu locurile comune, cu ridicolul şi, fără îndoială, cu latura comică, satirică a unei societăţi din care, în fond, face parte fiecare spectator. Spectacolul Romanian psycho îşi aduce protagonistul aproape de public, oferind, cu umor şi luciditate, imaginea unei lumi care o oglindeşte fidel pe cea în care trăim, se arată în prezentarea spectacolului.
Spectacolul Teatrului Naţional din Timişoara va fi prezentat vineri, de la ora 20,00, în Sala Mare a teatrului băcăuan.
Bacău Fest Monodrame - BFM 2024 este singurul festival de teatru din România concentrat asupra spectacolului de actor, ceea ce face ca invitarea spectacolului "Romanian psycho" să reprezinte o formulă eficace de a oferi publicului festivalului acces la creaţia unui maestru al genului, precizează sursa citată.