Unul dintre aspectele mai puțin relatate de presă cu privire la mitingul de duminică au fost scandările adresate edilului Nicușor Dan. Întrucât, conform organizatorilor, majoritatea protestatarilor au fost bucureșteni, nemulțumirile privind gestionarea urbei s-au manifestat și pe parcursul marșului de protest.
Problemele vizibile inclusiv pe traseul aprobat de autorități, precum șantierele abandonate care sufocă traficul lângă Piața Victoriei (bulevardele Ion Mihalache și Kiseleff) au fost sancționate de oameni, semnal interesant în contextul anunțatei candidaturi a edilului la președinția României. Acestuia i-ar fi, probabil, greu să explice electoratului pe care îl consideră „de dreapta” motivele deciziei de a renunța, eventual, la fotoliul de primar:
1. „Candidatul soroșist”.
Susținerea neechivocă de care a beneficiat și beneficiază, din zona Palatului Cotroceni, atât de la Klaus Iohannis, cât și de la consilierul prezidențial, Sandra Pralong - cea care a condus fundațiile miliardarului american în România încă din 1990 - ridică semne de întrebare pentru valul conservator și național care se prefigurează din ce în ce mai limpede în lume, mai cu seamă după realegerea lui Donald Trump la Casa Albă. Mai mult, în ciuda abuzurilor cu iz penal dezvăluite de experți, protecția judiciară de care ar beneficia șeful Municipalității este asociată de mulți cu ocultele jocuri de culise dirijate din exterior. Or tocmai asta au cerut oamenii în stradă: dreptul de a-și alege reprezentanții, în mod democratic.
2. Inițiativele de ordin legislativ susținute de Nicușor Dan - inclusiv prin demersul Referendumului - au generat multe discuții în societate cu privire la riscul de naționalizare.
Semnalul de alarmă față de încălcarea dreptului constituțional la proprietate - o valoare fundamentală a zonei „de dreapta”, pe care edilul afirmă că o reprezintă - este cu atât mai îngrijorător, cu cât curentul patriotic, în creștere și în România, și-a manifestat deja nemulțumirea cu privire la anularea alegerilor prezidențiale. Or, în acest context, nesocotirea principiilor constituționale poate atrage o antipatie suplimentară oricărui candidat.
3. Situația economică a PMB e o temă delicată
Situația economică a PMB e o temă delicată, mai ales că una dintre promisiunile din campania anului 2020 a fost legată de aceasta. Or, așa cum arăta recent și un celebru top manager român, doar procesele pierdute pe bandă rulantă de Nicușor Dan, prin ignorarea și sfidarea instanțelor, însemnând cheltuieli cu avocații și amenzi zilnice uriașe, însumând milioane de euro, sunt încă o dovadă a incapacității unei bune și legale gestiuni financiare a banilor publici. Se adaugă lucrările întrerupte de executanți pentru neplată, precum la linia tramvaiului 5. Mai mult, la capitolul anecdotic, primarul general s-a lăudat pe rețelele de socializare cu „succesul” încasărilor de la Arena Naționala, care constituie, cel mai probabil, în realitate, o pagubă imensă. Cu o medie de 16.000 de euro per eveniment, stadionul este, probabil, cel mai prost gestionat activ al Capitalei, contabilitatea indicând, de fapt, o „gaură neagră” pentru buzunarele bucureștenilor în mandatul administrativ al ultimilor 5 ani.
Toate astea sunt motive de supărare tot pentru publicul „de dreapta”: fie vorbim de corupție - dacă un edificiu uriaș generează pierderi cât o sală de nunți dintr-o comună fără locuitori, fie filosofia primarului este mai aproape de comunism, considerând că „avutul obștesc” poate fi risipit, câtă vreme răspunderea e colectivă, adică generală. Din păcate pentru edil, mai multe rapoarte ale Curții de Conturi ar fi plecat deja ca sesizări către Parchete, urmare a constatărilor privind cheltuirea sumelor din taxe și impozite.
4. Situația politică locală.
Alianța primarilor de la sectoare, văduviți de posibilitatea de a-și implementa proiectele pentru care au fost aleși din cauza blocajului urbanistic fără precedent provocat de Nicușor Dan, poate genera o majoritate pro-dezvoltare în Consiliul General, care să încerce să repare eșecul administrativ din ultimul mandat, în care traficul, poluarea, termoficarea și situația drumurilor sau parcurilor au ajuns într-o situație de neimaginat.