În ierarhia denaturată a drepturilor democratice din Europa, libertății de exprimare îi revine o prioritate relativ scăzută.
Cu toții știm vechea glumă: atunci când un referendum din Europa produce un rezultat „greșit”, țara respectivă îl tot repetă până când va fi obținut rezultatul „corect”. UE a crezut că așa se va întâmpla și cu Brexit. Dar deocamdată nu râde nimeni.
Din contră, situația s-a agravat. Să luăm cazul României, care și-a anulat recent alegerile prezidențiale după ce Călin Georgescu, liderul unei coaliții naționaliste de dreapta [sic!], câștigase primul tur. Thierry Breton, fost comisar european francez, ne-a dezvăluit recent cum vede UE problema, într-un interviu televizat în care s-a dat de gol. „Am făcut-o în România și evident că o vom face și în Germania dacă va fi necesar”, a declarat el. Cu alte cuvinte, dacă nu poți să înfrângi extrema dreaptă în alegeri, scoate-o în afara legii.
Sunt în dezacord cu aproape toate afirmațiile făcute vreodată de Breton, dar nu pot să-i fiu decât recunoscător pentru că și-a clarificat modul de gândire cu o asemenea limpezime. Câtă vreme a fost comisarul industriei, din 2019 până în vară, când Emmanuel Macron l-a înlocuit cu un personaj mai docil, Breton a fost forța motrice din spatele unor legi concepute pentru a menține Europa în Evul Întunecat al internetului. Cea mai extremă dintre ele e Legea Serviciilor Digitale (DSA), care obligă „platformele online foarte mari”, cum ar fi X și Meta, să verifice informațiile postate [„fact-check”] și să filtreze știrile false.
Însă acum, grație lui Breton, adevărul e cunoscut de întreaga lume. Obiectivul suprem al Europei nu e să salveze discursul public, ci să sufoce partidele de extrema dreaptă privându-le de oxigenul informației. DSA nici măcar nu e ultima lovitură a UE în jihadul ei anti-digital. Una dintre marile idei avansate la alegerile de anul trecut de Ursula von der Leyen e așa-zisul „scut democratic” - însemnând efectiv adoptarea și mai multor legi pentru prevenirea ingerințelor în afacerile UE. Ideea aceasta îți poate evoca imagini cu raze laser și dueluri cu săbii-laser. Și, în unele privințe, analogia nu e departe de adevăr: blocul înspăimântat are nevoie de un scut pentru a se proteja de inamicul tot mai amenințător.
Iar Mark Zuckerberg cu siguranță a și pornit atacul. Săptămâna trecută a anunțat că-și abandonează serviciul de fact-check pe toate platformele - sfidând efectiv DSA. Pariul lui e acela că Donald Trump îl va proteja de consecințele juridice. Dat fiind că vicepreședintele ales J.D. Vance a amenințat deja că SUA își vor retrage sprijinul pentru NATO dacă UE va încerca să cenzureze platforma X a lui Elon Musk, cu siguranță că același principiu s-ar aplica și în cazul Facebook. Iar UE e de departe mult prea dependentă de SUA pentru a putea fi capabilă să pornească o campanie eficientă împotriva vreunei platforme americane de socializare odată ce Trump va fi fost învestit. DSA, redactată în pripă în vremea pandemiei, nu comite numai eroarea de a judeca greșit natura rețelelor sociale, ci judecă greșit însăși puterea politică. Ea expune o vulnerabilitate fundamentală a Europei în raport cu America.
Însă aceasta nu este doar o bătălie geopolitică. E și una europeană. Tentativa de represiune ne dezvăluie că există un lucru de care UE se teme mai mult decât de libera exprimare: populismul [în engleză „populism” înseamnă un curent politic care reprezintă interesul omului de rând în contrast cu cel al elitei privilegiate; în română e mai degrabă un termen peiorativ asociat strâns cu demagogia, sens existent și în engleză, însă secundar - n.trad.]. Europarlamentarilor le era oricum dificil să înghită răbufnirile brutale ale lui Nigel Farage din Parlamentul European (PE). Acum le mai răsuflă în ceafă și Musk, declarându-și susținerea pentru candidați ai AfD, un partid poziționat la dreapta extremă în plenul PE, care susține retragerea Germaniei din UE [unii membri susțin doar abandonarea monedei unice - n.trad.].
Presa germană a suferit o cădere nervoasă colectivă când Musk și-a afirmat pe X susținerea pentru AfD, a intervievat-o pe X pe co-președinta partidului Alice Weidel, iar apoi și-a declarat susținerea pentru ea și într-un articol publicat în Die Welt. Șefa secțiunii de opinie a cotidianului a demisionat în semn de protest. Iar un articol isteric din alt ziar a calificat gestul lui Musk drept „neconstituțional”. Acum, faptul că niște jurnaliști pledează în favoarea cenzurii v-ar putea șoca, dar asta numai pentru că rolul jurnalismului în societatea europeană continentală [non-britanică - n.trad.] nu e bine înțeles. Jurnalismul european funcționează în interiorul unui consens politic centrist îngust, care cuprinde toate partidele de la centru-stânga până la centru-dreapta. E și firesc, așadar, că AfD nu prea apucă să-și spună opinia în presa germană.
Dar chiar dacă presa tradițională îl marginalizează, AfD se descurcă foarte bine pe TikTok, unde are abonați din belșug. În consecință, lucrul care irită și presa germană și politicienii din toate partidele e acela că vechiul cartel al cenzurii nu mai funcționează atât de bine precum funcționa odată. În SUA și Regatul Unit presa perimată [neologism folosit de dreapta în țările anglofone pentru a desemna presa clasică: ziare, TV, radio - n.trad.] și-a pierdut deja puterea. Hillary Clinton a exprimat probabil cel mai limpede frustrarea [clasei politice - n.trad.] atunci când a declarat că rețelele sociale trebuie să facă fact-check, fiindcă în caz contrar „pierdem controlul total”. Însă Europa încă mai trăiește în zona crepusculară, unde presa tradițională se lăfăie în amurgul tot mai accentuat al propriei puteri, încercând să ignore ascensiunea rețelelor sociale la orizontul opus. La fel ca toate celelalte bătălii politice moderne din Europa, și aceasta se poartă pentru protejarea unor interese puternic înrădăcinate.
Cazul României ne demonstrează modul în care restricțiile impuse liberei exprimări constituie prima salvă lansată în marele război al represiunii. Alegerile prezidențiale au fost anulate pe motiv că electoratul fusese dezinformat de TikTok-ul infestat cu ruși. Sunt absolut convins că rușii chiar acționau pe TikTok. Însă e șocant să realizezi că un scrutin a fost anulat pentru că cineva a mințit pe TikTok.
Pentru a fi clar, nimeni nu a acuzat nici un fel de măsluire a votului. Georgescu a câștigat primul tur cât se poate de corect [cu rezerva lămuririi aspectelor financiare - n.trad.]. Dar, la fel ca în cazul percepției ridicol de eronate a Bruxelles-ului în cazul Brexit, supoziția pe care se bazează aprobarea anulării alegerilor din România de către acesta e aceea că alegătorii sunt prea proști pentru a fi capabili să decidă pe cont propriu. Alegerile se vor repeta pe 4 mai, cu un tur doi peste două săptămâni între primii clasați. Sondajele îl indică favorit tot pe Georgescu, însă establishment-ul politic românesc e hotărât în continuare să găsească o cale de a-l descalifica, iar pista cea mai promițătoare e speranța ca el să fi primit fonduri electorale nedeclarate.
Tipare similare pot fi distinse și în alte țări. Pe Marine Le Pen o paște o posibilă descalificare de la alegerile prezidențiale din 2027, pe baza acuzațiilor privind nereguli legate de asistenții ei din PE. Ceva mai recent, Bruxelles-ul s-a speriat de victoria Partidului Libertății (FPÖ) din Austria, care a reușit să obțină 28,8% din voturi la alegerile generale din septembrie. El a depășit un prag peste care celorlalte partide le este imposibil să formeze coaliții. Herbert Kickl, liderul FPÖ, e probabil să devină cancelar. Între timp, în Germania, un grup de 113 parlamentari s-au înhăitat pentru a scoate AfD în afara legii. Povestea avansată de ei e aceea că extrema dreaptă vrea să distrugă democrația. Deși partidul nu e cotat în sondaje suficient de bine pentru a fi capabil să împiedice constituirea la Berlin a unei noi coaliții de centru după alegerile de luna viitoare, s-ar putea totuși ca Germania să se afle la numai câteva procente de un impas în stil austriac.
Cu certitudine, abordarea de bun simț ca reacție la ascensiunea unor partide precum AfD și FPÖ nu este aceea de a le cenzura, ci soluționarea problemelor de substrat care le-au făcut atât de puternice: incertitudinea economică persistentă, pierderea puterii de cumpărare și politicile publice disfuncționale privind imigrația. Și dacă nu se pot soluționa, atunci de ce să nu fie cooptate la guvernare partidele de extrema dreaptă în calitate de parteneri minori de coaliție, așa cum au procedat deja Suedia și Finlanda? Dacă Weidel s-ar trezi brusc ministra economiei, am putea vedea atunci cât de capabilă e ea să guverneze. Însă partidele de centru din Franța și Germania nu vor să facă nici una, nici alta. Au ridicat în schimb ziduri politice contra extremei drepte. Și insistă în continuare pe aceleași politici vechi.
E o abordare care inevitabil va genera o reacție adversă. Descalificată, Le Pen va fi incomparabil mai periculoasă pentru establishment-ul centrist și, posibil, chiar mai radicală odată ce va fi ajuns într-un final la putere. Similar, și AfD s-ar radicaliza cu siguranță în urma interzicerii.
Până atunci, armele tocite de care optează a se folosi UE - interzicere prin lege, izolare politică, cenzură - vor produce mai multă automutilare decât bine. În ierarhia denaturată a drepturilor democratice din Europa libertății de exprimare îi revine o prioritate relativ scăzută. La fel cum se întâmplă cu creaturile din Ferma Animalelor a lui George Orwell, mie unuia îmi e dificil să depistez diferența dintre extremiștii de dreapta și cei care încearcă să se lupte cu ei.
Articol de Wolfgang Münchau (directorul site-ului eurointelligence.com, specializat în problematica zonei euro), publicat de site-ul britanic unherd.com, în traducerea Rador Radio România
[UnHerd se recomandă drept un site apolitic de opinie „pentru oameni care îndrăznesc să gândească cu propria minte, care luptă împotriva mentalității de turmă - n.trad.]