Corneliu Porumboiu se pregăteşte să facă primul film în limba franceză

Corneliu Porumboiu se pregăteşte să facă primul film în limba franceză
📅 2025-04-16

Cineastul român Corneliu Porumboiu se pregăteşte să filmeze primul său film după mai bine de şase ani, a declarat el pentru Variety duminică seara la Visions du Réel, un festival de film din Nyon, Elveţia, care organizează o retrospectivă a filmelor sale, potrivit news.ro.

Noul proiect al lui Porumboiu va fi filmat în franceză şi în Franţa, unde locuieşte acum scenaristul şi regizorul. El face în prezent castinguri şi speră să înceapă producţia în septembrie, deşi proiectul nu are încă finanţarea încheiată. Porumboiu a identificat locaţii în apropierea casei sale din Biarritz, Franţa.

Producătorul principal al filmului este compania franceză Lumen, fondată anul trecut de Juliette Schrameck, fost director general al MK2 Films. MK2 Films, care a fost agent de vânzări internaţionale pentru ultimul său film, „La Gomera”, este producător minoritar. Coproducătorii sunt Mobra Films din România, compania câştigătorului Palme d'Or Cristian Mungiu, şi Komplizen Film din Germania, care a fost de asemenea partener de producţie la „La Gomera”. Compania de producţie a lui Porumboiu, 42 Km Film, nu este legată de proiect, a spus el.

Porumboiu nu a confirmat titlul, dar acesta a fost menţionat anterior ca „The Costume”. El a descris proiectul ca fiind „o aventură”, adăugând enigmatic că va fi „destul de diferit de ceea ce am făcut înainte”, deşi intriga rămâne secretă.

Lungmetrajele sale anterioare de ficţiune au fost toate filmate în România

Filmul noir „La Gomera/ The Whistlers”, care a avut premiera în 2019 în competiţia Festivalului de Film de la Cannes, a fost filmat în mare parte pe insula La Gomera din Canare, într-un amestec de română, engleză şi o limbă veche de fluierat.

Lungmetrajele sale anterioare de ficţiune au fost toate filmate în România, în limba română, începând cu „A fost sau n-a fost”, câştigător al Caméra d'Or la Cannes în 2006, urmat de „Poliţia, adjectiv”, câştigător al premiului juriului Un Certain Regard la Cannes în 2009, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolismul”, care a avut premiera în competiţie la Festivalul de Film de la Locarno în 2013, şi „Comoara”, care a avut premiera în competiţia Un Certain Regard la Cannes în 2015, obţinând premiul secţiunii Un Certain Talent.

A filmat două lungmetraje documentare, „Al doilea joc” din 2014 şi „Fotbal infinit” din 2018, care au avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Homo Deus - noua specie umană. Începe o nouă eră a omenirii: Cipuri cerebrale care dau super-puteri

Un bărbat paralizat și-a recăpătat controlul... cu gândul. În ianuarie 2024, Noland Arbaugh, victimă a unui accident care l-a lăsat imobilizat, a fost supus unei intervenții spectaculoase: i-a fost implantat un cip cerebral creat de Neuralink, compania lui Elon Musk. Citește mai departe...

Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc şi de mare risc

Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracţiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism şi trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată. Citește mai departe...

VIDEO Bucureștiul se poate extinde teritorial: Daniel Băluță aduce argumente pentru ca 'Micul Paris' să devină mult mai mare

Localitățile limitrofe Bucureștiului trebuie să devină parte a Capitalei, pentru ca proiectele de dezvoltare ale orașului să poată fi gândite și implementate integrat, spune primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere, potrivit news. Citește mai departe...

Romania achieve their first victory at World Junior Ice Hockey Championship

The Romanian national team achieved their first victory at the World Junior Ice Hockey Championship (U18), Division II, Group A, 6-2 (1-2, 3-0, 2-0) versus the Netherlands, on Wednesday, in Asiago (Italy). Citește mai departe...

Donald Trump intervine personal în negocierile tarifare cu oficialii japonezi

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va participa personal la întâlnirea dintre oficialii comerciali ai Statelor Unite şi Japoniei, programată miercuri, o mişcare surprinzătoare ce evidenţiază dorinţa sa de a superviza direct negocierile generate de noile sale tarife Citește mai d...

Putin îl laudă pe Elon Musk - Îl compară cu părintele programului spaţial sovietic

Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia, aceste laude publice neobişnuite ale Citeșt...

Dinamo Bucureşti – CSM Oradea, scor 12-10, în primul meci din semifinalele Superligii Naţionale

Vicecampioana Dinamo Bucureşti a învins miercuri, în propriul bazin, formaţia CSM Oradea, scor12-10., în primul meci al semifinalei Superligii Naţionale.Scorul pe reprize a fost 3-5, 4-2, 1-1, 4-2.La scorul 11-8, când mai erau 3. Citește mai departe...

Jaqueline Cristian a fost eliminată în optimi la Rouen

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost eliminată miercuri seara în optimile turneului WTA 250 Open Capfinances Rouen Metropole. Citește mai departe...

Victorie la scor pentru Newcastle, 5-0 cu Crystal Palace

Newcastle United a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 5-0, gruparea Crystal Palace, într-un meci restanţă din etapa a 29-a a Premier League.Fără antrenorul Eddie Howe, care se reface în urma unei pneumonii, Newcastle a făcut din nou un meci foarte bun pe St James’ Park. Citește ma...

Good News

Only good and positive news.