Donald Trump intervine personal în negocierile tarifare cu oficialii japonezi

Donald Trump intervine personal în negocierile tarifare cu oficialii japonezi
📅 2025-04-19


Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va participa personal la întâlnirea dintre oficialii comerciali ai Statelor Unite şi Japoniei, programată miercuri, o mişcare surprinzătoare ce evidenţiază dorinţa sa de a superviza direct negocierile generate de noile sale tarife impuse importurilor globale, relatează Reuters, potrivit news.ro

Guvernul japonez l-a trimis pe ministrul pentru revitalizare economică, Ryosei Akazawa, pentru a deschide discuţiile, aşteptându-se să-l întâlnească pe secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, la Washington. Tokyo spera ca negocierile să se limiteze la comerţ şi investiţii.

Însă Trump a intervenit miercuri dimineaţă, afirmând că va participa la întâlnire pentru a aborda inclusiv problema costurilor suportate de Japonia pentru menţinerea trupelor americane pe teritoriul său, cea mai mare desfăşurare militară americană în afara SUA.

”Japonia vine astăzi să negocieze tarife, costurile pentru sprijin militar şi ‘ECHITATEA COMERCIALĂ’. Voi fi prezent la întâlnire, alături de secretarii Trezoreriei şi Comerţului. Sperăm să găsim o soluţie care să fie bună (MINUNATĂ!) pentru Japonia şi SUA!,” a scris Trump pe Truth Social.

Scott Bessent doreşte să includă în discuţii şi tema sensibilă a cursurilor de schimb valutar. Japonia este printre primele ţări care negociază direct cu SUA de la anunţarea, la începutul lunii, a noilor tarife extinse de către administraţia Trump, aplicate atât aliaţilor, cât şi rivalilor.

Exporturile Japoniei către SUA sunt vizate de un tarif de 24%, deşi, ca în cazul majorităţii tarifelor anunţate de Trump, aplicarea acestora a fost suspendată temporar pentru 90 de zile. Totuşi, o taxă universală de 10% rămâne în vigoare, la fel ca o taxă de 25% pentru automobile, un sector esenţial pentru economia de export a Japoniei.

Bessent a declarat că ţările care negociază primele cu SUA pot beneficia de ”un avantaj al primului venit”, în contextul în care peste 75 de state au cerut oficial deschiderea unor discuţii comerciale cu Washingtonul.

Premierul japonez Shigeru Ishiba a declarat luni că Japonia nu se va grăbi să încheie un acord şi nu intenţionează să facă concesii majore. Deocamdată, Japonia a exclus măsuri de retorsiune.

”Dificultatea pentru echipa japoneză este că SUA şi-au creat o pârghie uriaşă în mod unilateral”, a declarat Kurt Tong, partener la firma de consultanţă The Asia Group din Washington.

”Statele Unite oferă opţiunea de a nu lovi Japonia cu bâta, iar Japonia trebuie să vină cu multe recompense. Din perspectiva lor, pare o formă de constrângere economică”, a adăugat Tong, fost oficial al Departamentului de Stat.

Trump a criticat constant deficitul comercial al SUA cu Japonia şi alte ţări, susţinând că firmele americane sunt dezavantajate de practicile comerciale şi de menţinerea intenţionată a unor monede slabe de către partenerii comerciali. Tokyo neagă că ar manipula cursul yenului în scop competitiv.

Partenerii comerciali, la Washington

Bessent s-a întâlnit săptămâna trecută cu vicepremierul Vietnamului şi a invitat ministrul de Finanţe al Coreei de Sud la Washington pentru discuţii săptămâna viitoare. Joi, premierul Italiei, Giorgia Meloni, se va întâlni cu Trump la Casa Albă pentru a discuta despre tarifele impuse Uniunii Europene.

Deocamdată, nu este clar care va fi întregul spectru al discuţiilor de miercuri.

Bessent a menţionat că urmăreşte să încheie acorduri care să includă tarifele, barierele non-tarifare şi cursurile de schimb, în timp ce Japonia a cerut ca subiectul cursurilor valutare să fie tratat separat.

Un posibil subiect de discuţie ar putea fi şi o investiţie japoneză într-un proiect de gaze naturale de mai multe miliarde de dolari din Alaska, potrivit lui Bessent.

Ryosei Akazawa a declarat, înaintea plecării spre Washington, că Japonia speră ca promisiunile privind extinderea investiţiilor în SUA să convingă Washingtonul că se poate obţine o soluţie ”win-win” fără impunerea de tarife.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele american Donald Trump, convorbire telefonică despre un subiect fierbinte

Premierul britanic Keir Starmer și președintele american Donald Trump au discutat la telefon despre Ucraina. Este prima convorbire a celor doi lideri după apariția informațiilor potrivit cărora americanii s-ar putea retrage din negocierile cu rușii privind un acord de pace în Ucraina. Citeșt...

Ministrul pakistanez de Interne a condamnat protestele violente împotriva restaurantelor KFC

Ministrul pakistanez de Interne, Talal Chaudhry, a condamnat o serie de proteste violente împotriva lanţului de restaurante fast-food KFC, din oraşele din ţară, scire Rador Radio România. Citește mai departe...

Galaxii-fantomă ies la lumină: o populație cosmică nouă, detectată pentru prima dată

O echipă de astronomi a identificat o potențială populație nedetectată anterior de galaxii ascunse, fapt ce ar putea necesita reevaluarea modelelor actuale privind evoluția galactică. Citește mai departe...

Papa Francisc, absent pentru al treilea an la rând de la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma. Starea sa de sănătate este încă fragilă

Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters, citat de news.ro. Citește mai departe...

Liderul mişcării Hezbollah a afirmat că aceasta nu va permite nimănui să o dezarmeze

Liderul mişcării Hezbollah a afirmat că aceasta nu va permite nimănui să o dezarmeze, informează Rador Radio România.Liderul mişcării libaneze Hazbolllah, Naim Qassem, a afirmat că grupul nu va permite nimănui să îl dezarmeze. Citește mai departe...

LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat din nou orașul Sumî, lovind într-o zonă industrială

Nou atac în Sumî - Rușii au atacat din nou orașul Sumî, lovind într-o zonă industrială. Primarul interimar al orașului, Artem Kobzar, a declarat că a fost un atac cu trei drone. De asemenea, el a spus că o persoană a fost ucisă în atac, iar o alta a fost rănită.STIRIPESURSE. Citește mai depa...

Horoscopul zilei de 20 aprilie 2025. Săgetătorii au planuri pentru viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Nativii sunt pregătiți pentru zile cu soare și promisiuni de viitor. Citește horoscopul zilei de 20 aprilie 2025 și vezi despre ce este vorba. Nu lasă nimic la voia întâmplării, mai ales pe plan profesional. Citește mai departe...

Este singurul animal din lume care își cere partenera în căsătorie: Gestul lui de 'logodnă' este uimitor

În regatul înghețat al Antarcticii, un mic pinguin reușește să atragă atenția oamenilor printr-un obicei neașteptat de... romantic. Citește mai departe...

Cea mai ghinionistă mireasă: Mirele a fugit cu 10 zile înainte de nuntă chiar cu mama ei și cu toată agoniseala familiei sale

Ceea ce trebuia să fie o nuntă tradițională plină de fast s-a transformat într-un scandal de proporții în India, după ce Rahul, un tânăr de doar 20 de ani, a fugit cu mama viitoarei sale soții, o femeie de 40 de ani pe nume Anita, cu doar zece zile înainte de marele eveniment. Citește mai de...

Gura mare l-a costat scump pe un șofer recalcitrant: amendă + mii de lei daune morale pentru polițistul care l-a tras pe dreapta

Un bărbat din Constanța a fost condamnat definitiv după ce a amenințat un polițist în timpul unei opriri în trafic. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.