Cinci militari ruşi care au dezertat din unităţile lor şi care se aflau într-un centru de detenţie în republica rusă Iacutia (Saha), în Extremul Orient rus au murit într-un incendiu, anunţă vineri Comisariatul Militar local, relatează AFP, conform News.ro.
Alţi şapte deţinuţi au fost spitalizaţi, după ce au inhalat fum în acest incendiu care a avut loc în centrul de detenţie în noaptea de joi spre vineri, a anunţat pe Telegram comisariatul.
Anchetatori investigau la faţa locului pentru a stabili cauzele incendiului şi a identifica victimele, precizează comisariatul.
Presa rusă scrie cu regularitate despre dezertări din armata rusă, de la lansarea ofensivei ruse în Ucraina la 24 februarie 2022.