Chirurg: 'În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat probleme în timp este mai mare'

Chirurg: 'În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat prob
📅 2025-01-22

Prof. univ. dr. Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial, a subliniat importanţa controlului periodic pentru a fi evaluată starea de sănătate. El a declarat că, dacă o persoană nu merge la medic periodic, în timp ar putea să se adune unele probleme.

”Când vorbim de autoevaluare, ar fi bine să putem să ne evaluăm şi noi, să ne setăm nivelul de aşteptări şi posibilităţile pe care le avem. Trebuie să ştim că e o investiţie, aşa că trebuie să îţi faci un program în care să fii dispus, o perioadă de timp, în funcţie de cât te ştii evalua, să aloci timp, resurse, energie, ca să te tratezi. Din punctul ăsta de vedere cred că este bine să se evalueze pacientul”, a declarat Mihai Juncar, miercuri seară, la Medika TV, relatează News.ro.

Juncar a precizat că sunt pacienţi care nu obişnuies să îşi facă periodic controale medicale, dar acest lucru nu înseamnă că nu au nicio problemă.

”Sunt nişte criterii sau ar putea să aibă un pacient nişte hinturi, în funcţie de care să facă evaluarea. Şi ar trebui să ţină cont de nişte lucruri. Sunt pacienţi care zic că nu au mai fost de multă vreme şi vor să se pună la punct acuma. În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat anumite probleme în timp, este mai mare. În momentul în care nu am mai trecut la medic 5-10 ani, ar trebui să ne punem nişte probleme. (...) Dacă nu am fost la un control periodic timp de 10 ani de zile şi nu ne-a durut nimic, aia nu înseamnă că nu avem nicio problemă de sănătate”, a mai spus Juncar.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Chirurg: 'În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat probleme în timp este mai mare'

Prof. univ. dr. Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial, a subliniat importanţa controlului periodic pentru a fi evaluată starea de sănătate. El a declarat că, dacă o persoană nu merge la medic periodic, în timp ar putea să se adune unele probleme. Citește mai departe...

Foame de bani la Guvern - Mişcarea blitz pe care o pregăteşte Ministerul Finanţelor

Statul român, prin Ministerul Finanţelor, va vinde titluri de stat Fidelis pentru populaţie cu o frecvenţă lunară, faţă de una trimestrială de până acum şi cu posibilitatea unei planificări mai bune pentru investitorii persoane fizice, în sensul în care emisiunile vor fi în Citește mai depar...

VIDEO Declarație bizară a lui Călin Georgescu: susține că oameni din servicii îi dau informații și acces la rapoarte

Călin Georgescu, candidat independent la Președinția României, face o declarație bizată într-un interviu la Marius Tucă Show. Georgescu afirmă că are contacte în interiorul serviciilor de informații, iar „oameni de bună credință” din aceste structuri îi dau acces la rapoarte. Citește mai dep...

Bolojan revine cu date fierbinți despre concedierile din Parlament: acuză pile și nepotisme în funcții cheie

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL), a explicat că Senatul va putea funcţiona cel puţin la fel de bine cu mai puţini angajaţi, conform noii organigrame decisă de Biroul Permanent al Senatului. Citește mai departe...

Războiul din Ucraina - Trump amenință Rusia

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri Rusia şi ''alte ţări participante'' că va impune tarife, taxe vamale şi sancţiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, Citește mai dep...

Georgescu îl toacă pe Crin Antonescu: Zonă parazitară zece ani! El și Nicușor Dan sunt figuranți

Călin Georgescu îl atacă dur pe Crin Antonescu. Candidatul coaliției are în spate zece ani de zile în care a fost șomer, lucru care va cântări greu în ochii electoratului român. Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt doi figuranți, a punctat Geogescu la Marius Tucă. Citește mai departe...

Kelemen Hunor trage frâna de mână concedierilor de la Parlament: Trebuie, dar nu din pix

Kelemen Hunor trage frâna de mână revoluției promise la Senat și Camera Deputaților, acolo unde vor avea loc disponibilizări. Liderul UDMR spune că România nu are prea mulți bugetari în total, dar unele instituții sunt supradimensionate și au nevoie de reformă. Citește mai departe...

Călin Georgescu susține că a profețit toate mutările lui Trump: Am informații din Europa și America

Călin Georgescu spune că a profețit toate mișcările lui Donald Trump încă de pe vremea când românii susțineau alți candidați. Georgescu spune că are informații din SUA și din Europa și știe exact ce mutări se vor face pe scena politică și comercială. Citește mai departe...

Teocrația iraniană, învinsă de femei - Ce se îmtâmplă cu vălul islamic

Guvernul iranian nu va mai sancţiona femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă, chiar dacă lipsa acestui accesoriu presupune o încălcare a legii, a declarat miercuri vicepreşedintele iranian pentru afaceri strategice, Javad Zarif, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. Citește mai de...

Bucharest stocks higher at Wednesday's close of trade

The Bucharest Stock Exchange (BVB) closed Wednesday's trading session with all indices in the green and RON 60.678 million (EUR 12.192 million) worth of trades.The main BET index, which tracks the most liquid 20 companies, rose 0.60 percent to 17,028. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.