Casa unei familii din judeţul Botoşani a fost distrusă în totalitate în urma unui incendiu. Părinţii şi doi copii erau în interior când a izbucnit focul, dar nu au fost răniţi.
”În prag de sărbători, o familie din localitatea Miorcani a rămas fără casă, în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs noaptea trecută. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate. Când s-a produs incendiul, părinţii şi cei doi copii erau în casă. Au simţit miros de fum, au ieşit din locuinţă şi au sunat după ajutor”, a transmis, miercuri, ISU Botoşani.
Potrivit sursei citate, s-au deplasat pompierii din cadrul Punctelor de Lucru Darabani şi Coţuşca, cu două autospeciale de stingere, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Rădăuţi-Prut.
”Aceştia au constatat faptul că locuinţa ardea în totalitate şi au acţionat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcţii din gospodărie. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de trei ore”, au mai transmis pompierii.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coş de fum neizolat termic faţă de materialele combustibile din structura acoperişului.