Când se încălzeşte vremea în România? Meteorologii au actualizat prognoza

Când se încălzeşte vremea în România? Meteorologii au actualizat prognoza
📅 2024-11-16

Vremea se încălzeşte începând de duminică, iar în prima parte a săptămânii viitoare temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, atât în ţară, cât şi în Capitală, anunţă meteorologii. Spre sfârşitul săptămânii viitoare, temperaturile vor reveni la cele normale pentru această perioadă a anului, astfel că se va răci din nou şi vor fi posibile precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri şi sâmbătă, în toată ţara, inclusiv în Bucureşti, va fi mai rece decât în mod normal pentru mijlocul lunii noiembrie.

De duminică, însă, şi în prima parte a săptămânii viitoare, temperaturile vor creşte, astfel că vremea va fi mai caldă, însă spre finalul săptămânii se răceşte din nou, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale.
În ţară, prognoza meteorologică indică, pentru intervalul 17 noiembrie ora 8.00 - 18 noiembrie ora 8.00 o încălzire a vremii în cele mai multe regiuni, dar mai ales la deal şi la munte, unde cerul va fi mai mult senin. În zonele joase de relief, îndeosebi din vest, centru şi sud, în prima parte a zilei de duminică şi noaptea, local, va fi ceaţă sau „nebulozitate stratiformă”. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi pe arii restrânse ziua în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -7 şi 7 grade.

Şi la Bucureşti, în acelaşi interval, valorile termice vor fi în creştere faţă de perioada anterioară şi se vor situa în jurul celor normale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de -3...0 grade. Dimineaţa şi mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţă în Capitală.

Săptămâna viitoare


În cursul zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi, prognoza meteorologică indică un regim termic similar celui din ziua de duminică, atât în ţară, cât şi în Bucureşti. Astfel, în ţară, cerul va fi variabil, cu ceaţă sau nebulozitate stratiformă, local, în primele ore ale intervalului şi pe arii restrânse noaptea, în zonele joase de relief, îndeosebi din vest, centru şi sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special pe creste, iar ziua pe arii restrânse în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade. În Capitală, temperaturile vor fi la nivelul mediilor multianuale caracteristice pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar cea minimă de -1...1 grad. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

În intervalul 19 -22 noiembrie, în ţară, valorile termice vor fi mai mari decât cele normale în primele zile, apoi vor scădea apropiindu-se de mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului în regiunile vestice, apoi şi în restul zonelor. Şi pentru Bucureşti meteorologii prognozează, în intervalul respectiv, o vreme mai caldă, cu valori termice peste cele normale perioadei în primele zile, după care vremea se va răci, iar probabilitatea pentru ploi va creşte spre sfârşitul intervalului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Analistul politic Cristian Pîrvulescu anunță cine va câștiga parlamentarele: Va fi un efect pervers

Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că e foarte probabil ca prezenţa la vot la alegerile legislative să fie destul de mare, datorită plasării scrutinului parlamentar între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, dar atenţionează că aceasta va induce un Citește mai departe...

Olaf Scholz a 'contribuit la un succes propagandistic' al Kremlinului: scandal uriaș în Germania, după discuția cancelarului cu Putin

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic către preşedintele rus, relatează AFP. Citește mai departe...

VIDEO Un atac israelian a ucis 10 persoane la o școală din Gaza care adăpostea familii strămutate

Un atac israelian a ucis 10 palestinieni și a rănit alți 20 sâmbătă, la o școală din tabăra de refugiați Shati din orașul Gaza, care adăpostește în prezent familii strămutate, au declarat sâmbătă medicii, citați de Reuters, relatează Mediafax. Citește mai departe...

VIDEO Marcel Ciolacu, după incidentele de pe Arena Națională: 'Cred că e corect ca România să câştige cu 3-0 la masa verde'

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat în urma scandalului izbucnit vineri seară la mediul de fotbal dintre România şi Kosovo. „Păcat că continuăm, în sport, să avem astfel de atitudini”; a afirmat primul ministru, precizând că se bucură că românii au fost „echilibraţi”. Citește mai departe...

Schimbare radicală de optică la Kiev: Zelenski vrea să încheie războiul prin 'diplomație'

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a se asigura că războiul cu Rusia se încheie anul viitor, prin diplomaţie, comentând într-un moment decisiv, după câştigarea alegerilor prezidenţiale americane de către Donald Trump şi Citește mai departe...

Dominic Fritz, după ce Rareș Bogdan l-a numit 'reprezentant woke': 'Îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat'

Dominic Fritz a publicat sâmbătă pe rețelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, la adresa sa. Citește mai departe...

Xi Jinping lansează primul atac dur împotriva SUA, după alegerea lui Trump: 'Reprezintă un regres!'

China a lansat o ofensivă diplomatică, avertizând lumea întreagă împotriva amplificării protecţionismului.Poziţia Chinei pare să fie un răspuns la realegerea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat la conducerea Statelor Unite, notează BBC, relatează Rador Radio România. Citește mai depa...

VIDEO Iohannis a vorbit cu omologul german despre Trump: E nevoie de 'consolidarea relaţiei transatlantice pentru a asigura în continuare securitatea Europei'

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit sâmbătă, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Citește mai departe...

VIDEO Revoluție în desfășurare în Abhazia. Președintele a fugit din Capitală și anunță că e gata să demisioneze

Demonstranţii antiguvernamentali din regiunea separatistă Abhazia din Georgia au refuzat să părăsească clădirea Parlamentului din Suhumi, relatează BBC, conform Rador Radio România. Citește mai departe...

Mihai Tudose răstoarnă scenariul liberal: 'Mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion!'

Mihai Tudose, președintele Consiliul Național PSD, răstoarnă scenariul avansat de PNL referitor la presupusul ajutor pe care social-democrații i l-ar acorda lui George Simion. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.