Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic către preşedintele rus, relatează AFP.
Vladimir Putin "va lua faptul că Scholz l-a sunat ca pe un semn mai mult de slăbiciune decât de putere", a declarat Jurgen Hardt, purtătorul de cuvânt pe politică externă al partidului conservator CDU, pentru postul de radio german Deutschlandfunk.
El i-a reproşat cancelarului că a contribuit la un "succes propagandistic" al Kremlinului, din motive de politică internă germană, relatează Agerpres.
Context
Vineri, cancelarul a vorbit timp de o oră la telefon cu Putin, pentru prima dată în aproape doi ani.
După prăbuşirea coaliţiei guvernamentale săptămâna trecută, Scholz urmează să candideze pentru realegere în februarie anul viitor. Conform ultimelor sondaje, partidul său social-democrat, SPD, este cotat cu 15% din voturi, cu mult în spatele CDU/CSU (32%).
Olaf Scholz "a vrut să arate în primul rând în Germania că el este cel care pariază pe negocieri, pe dialog", l-a acuzat Hardt.
În timpul discuţiei telefonice, cancelarul a cerut Rusiei să-şi arate "dorinţa de a începe negocierile cu Ucraina pentru o pace justă şi durabilă", potrivit unui comunicat al guvernului german.
Conform cotidianului german Der Spiegel, care citează surse guvernamentale, cancelarul a vrut să-l "confrunte" pe Putin cu realitatea războiului şi cu viziunea critică pe care unele ţări o au despre Rusia.
„Nu a făcut nicio propunere nouă”
Dar pentru Hardt, apelul nu a avut efectul dorit asupra lui Putin, care înţelege "doar semnale de putere", cum ar fi ameninţarea de a creşte masiv ajutorul militar pentru Ucraina.
Scholz "nu a făcut nicio propunere nouă concretă şi nici măcar nu a stabilit un cvasi-ultimatum", a adăugat el.
Discuţia telefonică a provocat furia Kievului, care a văzut-o ca pe "o încercare de a linişti" Moscova.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Scholz că a deschis o "cutie a Pandorei".
Secretarul general al SPD, Matthias Miersch, a apărat apelul telefonic al cancelarului, spunând că este important să se facă progrese diplomatice în conflictul din Ucraina.
Germania este al doilea cel mai mare furnizor de arme pentru Kiev după Statele Unite, dar s-a abţinut de la a trimite Ucrainei arme cu rază lungă de acţiune pentru a evita o escaladare suplimentară a conflictului