Călin Georgescu, favoritul votanților români în turul 1 al alegerilor prezidențiale, s-a dezlănțuit la câteva ore de la furtul Tezaurului Dacic. Georgescu acuză că la mijloc de vorba de incapacitatea de a apăra bunurile poporului, istoria, dar și oamenii care încă trăiesc în acestă țară.
Istoricul Adrian Cioroianu anunță o ipoteză șocantă în cazul Tezaurului Dacic: Trebuie să ne temem
Georgescu cere demisia miniștrilor de la Externe și Cultură
"Dragii mei, s-au furat brățările dacice și coiful de aur de la Coțofenești dintr-un muzeu din Țările de Jos. Nu doar atât!
Astăzi s-a văzut din nou incapabilul stat român de a-și proteja tezaurul cultural, puținul rămas, la fel cum nu-și protejează nici tezaurul uman, poporul român!
Acuz direct Ministerul de Externe şi pe cel al Culturii pentru delăsarea și incompetența culturală și istorică de care dau dovadă. Intenționată sau nu - este tot incompetență!
Cum este posibil ca parte din istoria noastră să nu fie protejată ferm?
Unde era paza? Unde era statul român implicat în protecția istoriei și patrimoniului nostru?
Aici nu este un simplu furt! Există un mesaj în spatele acestui act penal!
Din miile de piese expuse în acel muzeu, doar acestea au fost furate, astfel putem înțelege mesajul din spatele gestului: vă vom fura identitatea oricând vom dori, pentru că nu știți să vă apărați valorile!
Acesta a fost adevăratul furt, cel al identității, din nou!
Acel muzeu avea prestigiul necesar unei astfel de expoziții? Ce căuta acolo puținul nostru tezaur rămas, într-un muzeu ce nu avea capacitatea de a-și proteja nici patrimoniul intern?
Până și cel mai mic muzeu din România are pază constant, deci cui am pus noi la dispoziție patrimoniul nostru de neprețuit în Țările de Jos? Următoarea lor expoziție (de la Drents Museum) este una de păpuși și una de camere tip labirint! Întrebare în acest context: ce căuta o parte din tezaurul României acolo?
Demisia ministrului de externe și a ministrului culturii este acum absolut necesară! Prin indiferența lor profesională au fost complici!
De asemenea "felicit" trezirea în conștiință a organelor de lege din România pentru faptul că au deschis un dosar penal din oficiu! Poate așa trebuiau să facă și în cazul "furtului" celor 9 milioane de voturi, acolo a fost furat "tezaurul" democratic al României!
Se fură tot în România, se fură tot ce este legat de România și întrebarea este dacă statul român este doar un spectator ridicol sau un complice al anihilării noastre ca neam, istorie, valori și democrație!?
Aici vorbim de un incident diplomatic, nu de un simplu furt.
Emil Hurezeanu. Natalia Intotero. Demisia voastră este obligatorie - ați jurat greșit când ați spus că vă dăruiți "toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român!" V-ați respectat jurământul? Spiritual și material ați fost incompetenți! Deci... nu! Nu v-ați respectat jurământul!", scrie Georgescu pe Facebook.
Cum s-a produs furtul
În urma exploziei de sâmbătă dimineaţă, din apropierea Muzeului Drents, din Assen (Ţările de Jos), care găzduieşte o expoziţie cu vechi obiecte dacice, un număr de exponate din expoziţie au fost furate de persoane încă neidentificate. MAE a precizat că au fost alertate ambasadele României în toate ţările vecine pentru a cere sprijin autorităţilor competente.
Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol. Poliţiştii suspectează că furtul de la Muzeul Drents a fost o operaţiune planificată cu atenţie, iar anchetatorii caută acum filmările făcute de camerele de supraveghere şi adună relatări ale martorilor. De asemenea, Interpol a fost chemat să asiste în acest caz.
O delegaţie a statului român este aşteptată la muzeu, duminică, scrie presa olandeză. Jurnaliştii notează, citând un istoric, că în general astfel de obiecte sunt furate pentru a fi topite şi dau exemple similare, în care obiecte vechi, de mare valoare, nu au fost niciodată găsite.
Printre obiectele furate se numără trei brăţări de aur şi piesa centrală a expoziţiei, coiful de aur de la Coţofeneşti, care fusese prezentat în toate materialele promoţionale, dar este posibil ca şi alte obiecte să fi fost furate.