Bursele europene au închis în creştere miercuri; Acţiunile Adidas au urcat indicele german DAX la un nou record

Bursele europene au închis în creştere miercuri; Acţiunile Adidas au urcat indicele german DAX la un nou record
📅 2025-01-23

Indicele DAX al Germaniei a închis miercuri la un nivel record pentru a doua oară în această săptămână, în timp ce pieţele de acţiuni europene au înregistrat creşteri generalizate, transmite CNBC citat de news.ro

Indicele pan-european Stoxx 600 a închis în creştere cu 0,39%, în timp ce DAX a stabilit un nou record la 21.259 de puncte, cu un avans de 1,03%, potrivit datelor LSEG.

Gigantul din domeniul echipamentelor sportive Adidas a contribuit semnificativ la creşterea indicelui german, acţiunile sale încheind ziua cu un avans de 6%. Creşterea a venit după ce compania a anunţat, marţi, după închiderea pieţelor, o majorare de 19% a vânzărilor în rezultatele preliminare pentru al patrulea trimestru din 2024.

Adidas a raportat venituri de aproape 6 miliarde de euro (6,25 miliarde de dolari) în ultimele trei luni ale anului trecut, excluzând fluctuaţiile valutare. După publicarea rezultatelor, analiştii de la JPMorgan, BNP Paribas, Exane şi Oddo şi-au majorat ţintele de preţ pentru acţiunile companiei. Rezultatele financiare anuale urmează să fie publicate în luna martie.

La nivelul pieţelor europene, sectoarele bunurilor de consum, industriei, tehnologiei şi asigurărilor au condus creşterile, cu avansuri de peste 1%.

Acţiunile Siemens Energy au înregistrat un salt de aproape 7%, după ce preşedintele companiei a declarat că aceasta se află ”în poziţia ideală” pentru a beneficia de strategia preşedintelui Donald Trump privind politica energetică. Valoarea acţiunilor Siemens Energy a crescut cu peste 300% anul trecut.

Regatul Unit înregistrează cel mai mare deficit bugetar pentru luna decembrie din ultimii patru ani

În Marea Britanie, datele au arătat că ţara a împrumutat 17,8 miliarde de lire sterline (21,9 miliarde de dolari) în decembrie 2024, cu 10,1 miliarde de lire sterline mai mult decât în decembrie 2023.

Aceasta este cea mai mare valoare a deficitului bugetar înregistrată pentru luna decembrie în ultimii patru ani şi a depăşit estimările majorităţii economiştilor, care prognozau un deficit de 14 miliarde de lire sterline.

Impactul politicilor lui Trump asupra economiei globale

Pieţele bursiere globale au înregistrat creşteri în această săptămână, pe măsură ce investitorii au analizat primele ordine executive semnate de noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, luni.

Creşterile au fost determinate de faptul că, deşi Trump a emis un memorandum amplu care cere agenţiilor federale să evalueze politicile comerciale considerate incorecte, acesta nu a autorizat introducerea unor noi tarife în prima zi a noului mandat. Investitorii au perceput acest lucru ca pe un semn că preşedintele ar putea fi mai moderat în privinţa implementării tarifelor decât se aşteptau anterior.

Indicele CAC 40, al bursei din Paris, a urcat cu 0,86%, FTSE MIB, al bursei din Milano, a scăzut cu 0,57%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a coborât cu 0,37%.

Pieţele din regiunea Asia-Pacific au înregistrat creşteri peste noapte, în timp ce acţiunile din SUA au avansat miercuri,, susţinute de rezultatele financiare ale companiilor.

Impactul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Donald Trump asupra economiei globale şi geopoliticii a fost un subiect central de discuţie la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

TikTok, inundat de expresia 'Curățenie Generală'. Este metoda prin care susținătorii lui Georgescu vor să evite noile reguli electorale

TikTok este inundat în ultimele zile de expresia și hashtag-ul „Curățenie Generală”. O analiză Digi24.ro arată că numărul clipurilor video postate cu acest hashtag a crescut în luna ianuarie, în contextul în care Guvernul a schimbat regulile publicității electorale. Citește mai departe...

BREAKING Edilul din Sinaia, reținut pentru 24 de ore / Noi percheziții la Primăria Sinaia

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, va fi reținut pentru 24 de ore, anunță Digi24. De asemenea, în cursul zilei vor avea loc noi percheziții la Primăria din Sinaia. Edilul este anchetat într-un dosar de corupție. Citește mai departe...

Chișinăul trimite tablete și generatoare pentru școlile cu predare în limba română din Transnistria

Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău urmează să distribuie 350 de tablete și 72 de generatoare pentru nouă instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană și pentru cele din perimetrul Zonei de Securitate, conform deschide.md. Citește mai departe...

Probleme grave pentru LinkedIN: Mesajele private ale utilizatorilor premium au fost folosite pentru a antrena modele AI - Compania a fost dată în judecată

LinkedIn, platforma de social media axată pe mediul de afaceri, deţinută de Microsoft, a fost dată în judecată de utilizatori Premium care susţin că mesajele lor private au fost dezvăluite către terţi fără permisiune, pentru a antrena modele de inteligenţă artificială Citește mai departe...

Real Madrid a depăşit un miliard de euro venituri realizate în 2023-2024, conform Deloitte

Real Madrid, cu peste un miliard de euro venituri generate în 2023-2024, un record pentru un singur sezon,domină în continuare "Football Money League", ierarhia alcătuită de cabinetul de consultanţă financiară Deloitte, care clasează cluburile de fotbal în funcţie Citește mai depar...

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului – ICR onorează memoria victimelor prin filme, lansări de carte, expoziții și dezbateri

De Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, reprezentanţele ICR din Chişinău, Londra, Budapesta, Madrid, Paris, Roma, Varşovia, Berlin, Stockholm, Viena, Tel Aviv, Veneţia, Lisabona şi New York aduc un omagiu victimelor prin proiecţii de filme, lansări de carte, Citește ...

Dumitru Crudu: În fața tancurilor rusești, un preot a ieșit cu icoana mântuitorului în mâini

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția Citește mai departe...

Gelu Voican Voiculescu, la Parchetul General: 'După atâția ani e dificil de reconstituit exact. N-am fost implicat în Mineriadă'

Fostul viceprim-ministru în guvernul provizoriu Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, a fost chemat, joi, la Parchetul General, în Dosarul Mineriadei. El spune că nu a fost implicat în evenimente și că „după atâția ani e dificil de reconstituit exact”.„După atâția ani, (... Citește mai depart...

O chitară celebră a lui Jeff Beck, vândută la licitaţie cu peste 1 milion de lire sterline

O licitaţie organizată la Londra pentru chitarele şi alte echipamente muzicale care i-au aparţinut legendarului chitarist britanic Jeff Beck a strâns peste 8 milioane de lire sterline (9,5 milioane de euro), din care peste 1,06 milioane de lire sterline numai pentru celebra sa chitară Citeșt...

Crin Antonescu, deranjat de secretomania lui Iohannis: 'Nu-mi imaginez că a achiziționat arme de ultimă generație care s-au produs în nu știu ce laboratoare'

Crin Antonescu, candidatul comun al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat, pentru B1 TV, că a fost „sincer neplăcut surprins” să afle că sunt ținute la secret cheltuieli banale ale Administrației Prezidențiale. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.