La nivelul Ministerului Justiţiei şi în structurile subordonate nu se vor face restructurări de personal, deoarece acestea înregistrează un deficit de angajaţi, însă va fi impusă o rigoare financiară, declară ministrul Radu Marinescu, într-un interviu acordat AGERPRES, pe care îl redăm mai jos.
Ministrul Justiţiei mai arată că procurorii au în lucru mai multe dosare deschise după anularea alegerilor prezidenţiale, în legătură cu manifestări extremiste şi legionare, finanţarea campaniilor electorale, influenţarea votului cetăţenilor, atacuri cibernetice care au vizat infrastructura electorală, anchete unde este posibil să fie efectuate verificări şi în străinătate.
În cazul manipulărilor de pe reţeaua TikTok în timpul campaniei electorale, Radu Marinescu spune că există o investigaţie la nivelul Comisiei Europene, iar deciziile pe care le va lua Comisia vor fi implementate în România.
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei consideră că o eventuală reglementare a modului de exprimare pe reţelele de socializare trebuie analizată foarte atent, pentru a respecta drepturile cetăţenilor de a se exprima liber.
În legătură cu publicarea probelor în baza cărora Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale, Radu Marinescu susţine că există mai multe dosare deschise de parchete în legătură cu modul de desfăşurare a campaniei electorale, iar publicarea acestor probe ar compromite "aflarea adevărului cu relevanţă penală".
AGERPRES: Aţi preluat mandatul într-o perioadă de mari frământări în societate, cu o creştere alarmantă a curentelor extremiste, xenofobe, anularea alegerilor, plus finanţări obscure în campania electorală. Care este stadiul anchetelor deschise de procurori? Până acum am văzut doar nişte dosare in rem după care s-a cam aşternut liniştea.
Radu Marinescu: N-aş putea să spun că s-a lăsat liniştea. Ceea ce vă pot spune este că se desfăşoară o activitate de urmărire penală, care presupune administrarea de probe şi investigarea laborioasă, atentă, corectă a tuturor aspectelor care sunt relevante pentru a se stabili dacă s-au săvârşit infracţiuni, care sunt persoanele care le-au săvârşit şi gradul de vinovăţie. Cunoaşteţi că există mai multe cauze, sunt vizate mai multe posibile fapte contrare legii, între care modalitatea de finanţare a campaniilor electorale, posibila influenţare a votului cetăţenilor, posibile infracţiuni de spălare de bani şi, evident, acele atacuri cibernetice care au vizat infrastructura electorală. Întrucât aceste chestiuni sunt de amploare, întrucât este posibil să existe şi elemente de extraneitate, care să presupună verificări care să fie făcute şi cu partenerii instituţionali din afara ţării, evident că există o durată a procedurilor, însă cu siguranţă nu putem să afirmăm că s-ar fi aşternut liniştea. Dimpotrivă, sper şi cred că autorităţile judiciare vor ajunge la adevărul relevant cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
AGERPRES: În urmă cu o lună, procurorul general Alex Florenţa a solicitat modificarea legislaţiei penale şi pedepse mai aspre pentru cei care instigă la acte de violenţă, la ură sau discriminare în mediul online, dar şi pentru promovarea cultului persoanelor din organizaţii fasciste sau legionare. Aţi abordat acest subiect cu procurorul general?
Radu Marinescu: Vreau să vă spun că există un grup de lucru care a fost constituit la nivelul Parchetului General, în cadrul căruia participă şi Ministerul de Justiţie şi care se preocupă de o evaluare a legislaţiei în ceea ce priveşte formulele de extremism, extremismul violent şi caută soluţii pentru ca această legislaţie să fie adusă în corelaţie cu fenomenologia şi actualitatea acestor forme de extremism. Am avut o discuţie cu domnul procuror general legat de eficientizarea activităţii acestui grup de lucru, pentru a avea cât mai rapid soluţii, repet, în acord cu necesitatea de a combate extremismul în societatea românească. Ministerul Justiţiei este ferm implicat în activitatea de a implementa şi identifica cele mai bune formule de oprire a extremismului, mai ales cel violent. Cetăţenii sunt liberi să se exprime, sunt liberi să îşi exprime opiniile de orice fel, dar extremismul nu trebuie sub nicio formă să fie îngăduit într-o societate democratică şi într-o societate liberă.
AGERPRES: Legat de anularea alegerilor prezidenţiale, autorităţile şi cetăţenii obişnuiţi au fost surprinşi de puterea reţelelor de socializare, în special a TikTok, în manipularea oamenilor. Consideraţi că ar fi nevoie de o reglementare mai strictă a acestor reţele sau România se va alinia deciziilor Comisiei Europene?
Radu Marinescu: Deciziile Comisiei Europene sunt obligatorii şi, în măsura în care va exista un punct de vedere, cunoaşteţi de altfel că se investighează la nivelul Comisiei Europene, inclusiv cele întâmplate în legătură cu reţeaua TikTok şi în România, în măsura în care se vor formula anumite concluzii, sigur că România va lua act de ele şi va căuta să le implementeze. Cu siguranţă este necesar să avem un cadru legal care să oprească promovarea fenomenelor extremiste şi susceptibile a induce în societate o atitudine ilicită. Formele în care se poate face o asemenea reglementare însă trebuie atent gândite, astfel încât să respectăm şi necesitatea de a proteja drepturile şi libertăţile, democraţia şi valorile europene, dar în egală măsură să nu îngrădim nici posibilitatea de exprimare a cetăţenilor.
AGERPRES: Cum ar putea fi modificată legislaţia electorală în acest sens?
Radu Marinescu: Nu ştiu dacă e vorba de legislaţie electorală aici, pentru că această comunicare în media poate avea şi valenţe preelectorale. Cred că aici trebuie să ne ghidăm după valorile şi principiile exprimate inclusiv în legea civilă, care stabileşte foarte clar, e un principiu esenţial, că îţi este permis să faci numai ceea ce nu lezează pe altcineva, fie că e vorba de autorităţile publice, fie că e vorba de un alt cetăţean. De la acest principiu trebuie plecat. Reglementarea exprimării în media virtuală, repet, trebuie foarte atent analizată şi, dacă se va dovedi necesar, se vor lua măsuri, însă, repet, respectându-se şi posibilitatea de a te exprima liber ca cetăţean.
AGERPRES: În acest context, tot mai multă lume solicită ca autorităţile să dea publicităţii probele în baza cărora Curtea Constituţională a luat decizia din 6 decembrie 2024, pe nişte informaţii furnizate de serviciile secrete. Or, serviciile secrete nu sunt organe de urmărire penală. Unde este Justiţia în toată această poveste?
Radu Marinescu: Păi, Justiţia, după cum v-am amintit, este în această chestiune, întrucât, aşa cum v-am menţionat, s-au deschis acele dosare în care se efectuează cercetări, se administrează probe, pentru a se stabili dacă s-au săvârşit infracţiuni. În acest context, a da publicităţii probe care pot avea relevanţă într-o anchetă penală nu este un demers care să fie acceptabil la acest moment, întrucât poate compromite, pe o anumită coordonare, aflarea adevărului cu relevanţă penală. Pe de altă parte, este evident că societatea trebuie să cunoască adevărul, trebuie să cunoască elementele concrete care au fundamentat decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor şi sunt convins că, după ce se vor parcurge şi aceste etape de investigare penală, aspectele care vor fi descoperite vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice.
AGERPRES: Nu există pericolul ca anchetele penale să se prelungească prea mult şi noi să nu aflăm acele probe, până la alegerile din mai?
Radu Marinescu: Într-o anchetă penală, obiectivul este să aflăm adevărul. Societatea românească are nevoie de adevăr mai mult decât de orice altceva, însă nu are nevoie de orice fel de adevăr, ci de un adevăr care să fie stabilit, dacă este vorba de un adevăr judiciar, cu toată responsabilitatea, cu toată obiectivitatea, cu toată imparţialitatea şi cu toată preocuparea ca toate probele să fie administrate. De aceea, cred că nu putem să stabilim un termen în care să finalizăm o anchetă, dar trebuie să stabilim o exigenţă de celeritate, de preocupare, de activitate efectivă şi continuă în sprijinul şi în obiectivul de a se afla adevărul şi de a se stabili o stare de fapt şi de drept corespunzătoare realităţii.
INTERVIUL INTEGRAL, DISPONIBIL AICI!