3 profeții spectaculoase: 'Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului'

3 profeții spectaculoase: 'Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentu
📅 2025-01-08

Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Financial Times o analiză însoțită de predicţii pentru anul 2025.

Noile stele

Multe ţări se află acum în umbră. Amintiţi-vă că în urmă cu un deceniu investitorii considerau mare parte din sudul Europei ca fiind fără speranţă, până când criza i-a obligat să adopte reforme. Naţiunile etichetate anterior ca fără speranţă sunt acum unele dintre luminile continentului, în frunte cu Portugalia, Grecia şi Spania.

Iar petele întunecate, Germania și Franța, ar putea să fie forțate să se schimbe în bine.

Astăzi, investitorii globali ignoră cea mai mare parte a lumii în curs de dezvoltare. Cheltuirea disciplinată a banului public explică de ce  agenţiile de rating de credit sunt acum mai optimiste în privinţa naţiunilor în curs de dezvoltare. Acest trend pozitiv include chiar şi cazuri problematice precum Argentina şi Turcia. India este deja un fel de unicorn - singura vedetă a pieței globale din afara SUA.

Inteligenţa artificială ar putea fi călcâiul lui Ahile pentru Big Tech

Profiturile uriașe ale companiilor din Big Tech au reprezentat un magnet pentru investitori. Însă acest avantaj se diminuează rapid. Luați împreună Apple, Microsoft, Google, Meta şi Tesla, care împreună sunt pe cale să investească aproape 280 de miliarde de dolari în inteligenţa artificială anul acesta, în creştere de la 80 de miliarde de dolari acum cinci ani.

Mania legată de AI ar putea să fi luat-o înaintea realităţii. Mai puţin de unul din 20 de angajaţi declară că foloseşte AI zilnic. Mai puţin de una din 10 companii din SUA au integrat AI în operaţiunile lor. Acest lucru nu înseamnă că nu o vor face, ci doar că este departe de a fi clar cum va fi aplicată această tehnologie, cu atât mai puțin cât de strict va fi reglementată sau care firme vor realiza profituri cu ajutorul eu. Amintiți-vă că puține firme consacrate, dacă nu chiar deloc există, au apărut ca mari câștigători ai revoluției internetului.

Deși este greu de imaginat ce ar putea deraia firmele Big Tech, un posibil răspuns este cheltuirea excesivă a banilor în infrastructuri AI. Una dintre cele mai mari expansiuni a cheltuielilor de capital pe care le-a văzut America de la cel Al Doilea Război Mondial încoace poate fi grozavă pentru consumator, dar ar putea fi clătina profiturile uriașe ale companiilor Big Tech și care îi determină pe investitori să-și pună la îndoială alegerile.

Izolarea comercială a SUA

Dacă amenințările lui Trump cu majorarea tarifelor comerciale sunt o tactică de negociere, așa cum spun consilierii săi, ele funcționează de fapt pentru a aduce alte țări la masă, dar fără SUA. Înspăimântate de utilizarea sancțiunilor de către America pentru a îndepărta rivalii din sistemul financiar internațional bazat pe dolari, multe țări fac înțelegeri pentru a promova comerțul cu vecinii regionali sau fără utilizarea dolarului. India are acorduri cu 22 de țări pentru a desfășura comerț cu rupii; 90% din comerțul dintre India și Rusia se tranzacționează în monede locale. Statele petroliere, inclusiv Arabia Saudită, au încheiat tranzacții pentru a-și vinde petrolul și în alte valute decât dolarul.

În ultimii ani, comerțul global s-a schimbat, iar astăzi opt dintre cele zece coridoare comerciale cu cea mai rapidă creștere nu includ SUA, dar multe dintre ele au ca punct terminus China. Cu cât SUA amenință mai mult cu impunerea unor tarife și armează dolarul, cu atât partenerii săi de odinioară vor lucra mai mult pentru a promova comerțul fără America.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

România se pregătește de o aterizare cu turbulențe: Din primăvară o vom resimți cu toții în buzunare

La sfârșitul anului trecut, Guvernul României a decis să înghețe salariile, pensiile și indemnizațiile și, în același timp, a majorat unele taxe, crescând povara cheltuielilor. Citește mai departe...

BREAKING - Este oficial! Românii vor merge în SUA fără vize - Anunțul ambasadei României în Statele Unite ale Americii

Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunță un eveniment de oficiere a intrării în programul Visa Waiver. Evenimentul se va desfășura vineri, la Washington. După acceptarea oficială a României în program, românii vor putea călători fără vize în SUA. Citește mai departe...

Scandal la Raliul Dakar: Dacia contestă decizia descalificării lui Sebastian Loeb

The Dacia Sandriders a decis să facă apel în privinţa descalificării lui Sébastien Loeb de la Raliul Dakar. Întrucât apelul nu are efect suspensiv, francezul nu are voie să continue cursa, relatează L'Equipe. Citește mai departe...

Deschamps va renunţa la postul de selecţioner al Franţei după CM 2026

Didier Deschamps, selecţionerul naţionalei de fotbal a Franţei din 2012, a confirmat că va renunţa la funcţia sa după Cupa Mondială din 2026, când îi expiră contractul, într-un interviu pentru canalul TF1, scrie AFP. Citește mai departe...

Două persoane decedate, descoperite într-un avion JetBlue în Florida

Două cadavre au fost găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion de tip Airbus A320 aparţinând companiei JetBlue care a sosit de la New York, pe aeroportul din Fort Lauderdale, în Florida, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Milioane de angajaţii se bucură de veşti excelente: O minivacanţă de trei zile îi așteaptă

La sfârşitul lunii ianuarie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că pe 24 ianuarie (vineri) se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor, care va fi zi liberă legală, notează Ziarul Financiar, citat de Mediafax. Citește ...

Liga 2 se reia pe 22 februarie. Doar o echipă are asigurat matematic locul în play-off

Liga 2 se reia pe 22 februarie, cu ultimele patru etape, a anunțat miercuri Federația Română de Fotbal. O singură echipă are asigurat matematic locul în play-off. Citește mai departe...

Român, capul unei rețele de crimă organizată, arestat în Papua Noua Guinee. Riscă 30 de ani de închisoare

Un român a fost arestat în Papua Noua Guinee sub acuzaţia că ar fi clonat carduri şi şi-ar fi însuşit banii a sute de persoane. Mai mult, el ar fi fost liderul unei grupări de crimă organizată. Citește mai departe...

Vasile Dîncu dă cărțile pe față: Motivul pentru care PSD nu l-ar susține 'cu tot sufletul' pe Crin Antonescu

Vicepreședintele PSD Vasile Dîncu susține că în momentul de față Crin Antonescu nu este competitiv în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, în actualul context politic. Citește mai departe...

Doi răniți, între care o copilă de 10 ani, după un accident pe DN 6

Două persoane au fost rănite, între care o fetiță de 10 ani, în urma unui accident care a avut loc miercuri dimineața pe DN 6, între localitățile Stâlpu și Valea Plopilor, din județul Giurgiu.Potrivit ISU Giurgiu, în accident au fost implicate două autovehicule. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.