Un român a fost arestat în Papua Noua Guinee sub acuzaţia că ar fi clonat carduri şi şi-ar fi însuşit banii a sute de persoane. Mai mult, el ar fi fost liderul unei grupări de crimă organizată.
Împreună cu alţi complici, ar fi făcut numeroase victime în mai multe ţări din zona Pacificului.
Poliţia din Papua Noua Guinee afirmă că la percheziţia corporală a românului ar fi fost găsite un dispozitiv pentru clonat carduri şi 800 de carduri bancare duplicate.
Numele bărbatului este Tudor Vasile, iar autorităţile anticipează că în acest caz vor fi arestaţi şi alţi suspecţi, potrivit Rador Radio România.
Se crede că şi persoane de rang înalt ar fi implicate în această activitate de crimă organizată.
Românul riscă 30 de ani de închisoare.