Șoc în Canada: Justin Trudeau este la un pas de a pierde puterea

Șoc în Canada: Justin Trudeau este la un pas de a pierde puterea
📅 2024-12-21

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau pare că va pierde puterea la începutul anului viitor, după ce un aliat cheie a spus că va demola guvernul minoritar liberal prin moţiune de neîncredere şi va declanşa alegeri, transmite Reuters.

Liderul Noului Partid Democrat, Jagmeet Singh, care a contribuit la menţinerea lui Trudeau în funcţie, a declarat că va prezenta o moţiune oficială de cenzură după ce Camera Comunelor se va întoarce din vacanţa de iarnă, pe 27 ianuarie, scrie news.ro.

Dacă toate partidele de opoziţie vor susţine moţiunea, Trudeau va fi înlăturat din funcţie după mai bine de nouă ani în calitate de prim-ministru şi vor avea loc alegeri.

O serie de sondaje din ultimele 18 luni arată că liberalii, care este afectat de o oboseală a alegătorilor şi de furia acestora din cauza preţurilor ridicate şi a crizei locuinţelor, ar fi învinşi grav de conservatorii de centru-dreapta, din opoziţia oficială.

Noii Democraţi, care, la fel ca liberalii, urmăresc să atragă sprijinul alegătorilor de centru-stânga, se plâng că Trudeau este prea îndatorat faţă de marile afaceri.

"Indiferent cine conduce Partidul Liberal, timpul acestui guvern a expirat. Vom înainta o moţiune clară de neîncredere în următoarea şedinţă a Camerei Comunelor", a spus Singh.

Liderul Bloc Quebecois, un partid de opoziţie mai mare, a promis că va susţine moţiunea şi a spus că nu există niciun scenariu în care Trudeau să supravieţuiască votului.

Conservatorii au spus că vor cere guvernatorului general Mary Simon - reprezentantul personal al Regelui Charles, şeful statului Canadei - să recheme Parlamentul pentru a organiza un vot de cenzură înainte de sfârşitul anului.

Experţii constituţionali spun că Simon ar respinge o astfel de mişcare.

"Nu putem avea un spectacol haotic de clovni care să răstoarne guvernul nostru. Ceea ce este clar este că Justin Trudeau nu are încrederea Parlamentului", a declarat liderul conservator Pierre Poilievre reporterilor.

La scurt timp după ce Singh şi-a publicat scrisoarea, Trudeau, zâmbitor, sub presiunea crescândă de a demisiona după demisia şocantă a ministrului său de finanţe din această săptămână, a prezidat o reorganizare a cabinetului.

Biroul lui Trudeau nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Trudeau, care nu a vorbit public despre ieşirea lui Freeland, se adresează, de obicei, reporterilor după reorganizarea cabinetului, dar a plecat fără să spună un cuvânt.

Principalele organizaţii media naţionale au declarat că biroul său a anulat interviurile tradiţionale de sfârşit de an.

Voturile pentru bugete şi alte cheltuieli sunt considerate măsuri de încredere. În plus, guvernul trebuie să aloce câteva zile în fiecare sesiune partidelor de opoziţie atunci când acestea pot dezvălui moţiuni cu privire la orice problemă, inclusiv neîncrederea.

Mişcarea lui Singh este un risc politic, deoarece sondajele care arată o înfrângere pentru liberali şi veşti proaste pentru NPD.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

S-a înșurubat noua garnitură de conducere din Senat și Camera Deputaților. Nume grele au intrat în Birourile Permanente

Senatul și Camera Deputaților şi-au ales, sâmbătă, conducerile, după ce parlamentarii au depus jurământul, conform Agerpres. Citește mai departe...

Societatea Infrastructura S5 SA sprijină accesibilitatea în condominiile din Sectorul 5

Societatea Infrastructura S5 SA își continuă angajamentul de a îmbunătăți condițiile de trai în Sectorul 5, punând un accent deosebit pe crearea unui mediu accesibil pentru toate categoriile de cetățeni. Citește mai departe...

Viktor Orban anticipează mari schimbări pe plan internațional: Elita europeană nu a observat noua realitate

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în lumina alegerilor din SUA, lumea este în pragul unei "noi realităţi" şi urmează să se întâmple "lucruri noi", relatează MTI, Citește mai departe...

Ministry of Education: Romania receives formal approval from OECD in educational policy field

Romania has received the OECD's formal opinion in the field of educational policy, a stage that confirms the completion of the assessment process and the alignment of national policies with the standards promoted by the organization in the field of education and skills, the relevant ministry Cite...

President Iohannis "shocked" by the terrorist attack in Magdeburg

President Klaus Iohannis on Saturday expressed his shock at the terrorist attack in Magdeburg, stating that Romania stands in solidarity with the German people in these difficult times."Shocked by the terrorist attack in Magdeburg, where innocent people were killed and injured. Citește ...

Parchetul General a început urmărirea penală, după ce Diana Șoșoacă și Makaveli au agresat jurnaliștii Antena 3 CNN

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu, după ce europarlamentarul Diana Șoșoacă și influencerul Makaveli au agresat echipa jurnaliștilor Antena 3 CNN. Procurorii au analizat imaginile video și au început urmărirea penală ”in rem”. Citește mai departe...

PM Ciolacu sends condolences to famillies of victims of attack in Magdeburg

Prime minister Marcel Ciolacu sent his condolences on Saturday to the families of the victims of the attack at the Christmas fair in Magdeburg, Germany. Citește mai departe...

Tânără de 31 de ani, dispărută după ce ar fi trebuit să se întoarcă din Olanda

O femeie de 31 de ani, aflată la muncă în Olanda, este dată dispărută. Aceasta ar trebuit să revină în țară în 8 decembrie, lucru care nu s-a întâmplat. Femeia nu și-a contactat nici familia, conform Mediafax. Citește mai departe...

O stațiune iubită de milioane de români a rămas pustie și în preajma sărbătorilor: Pârtiile sunt sunt acoperite de zăpadă, dar goale

Stațiunea Parâng se confruntă cu o situație dificilă chiar și în pragul sărbătorilor, în ciuda faptului că pârtiile de schi sunt acoperite de zăpadă. Citește mai departe...

Siria are un nou ministru de externe la două săptămâni după înlăturarea lui Assad

Noii conducători ai Siriei au numit un ministru de externe, a anunţat sâmbătă agenţia oficială de ştiri siriană (SANA), în timp ce încearcă să construiască relaţii internaţionale la două săptămâni după ce Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere, transmite Reuters. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.