Simona Halep a abordat scandalul de dopaj, făcând un veritabil „scut“ în jurul antrenorului ei, Patrick Mouratoglou. Asta deși, încă de la bun început, era evident că francezul de 54 de ani are o vină importantă pentru că lui Halep i s-a dat un supliment cu colagen, contaminat cu Roxadustat, substanță interzisă depistată în organismul româncei.
A fost nevoie de un an, pentru ca Halep să realizeze cum Mouratoglou și Academia sa i-au ruinat finalul carierei. Pentru că abia în decembrie 2023, într-un interviu exploziv pentru Paris Match, „Simo“ a spus lucrurilor pe nume.
„Un sportiv profesionist e înconjurat de oameni care trebuie să aibă grijă de el, de sănătatea lui, și să-l facă să dea un randament mai bun. Mi-am pus mereu încrederea totală în oamenii cu care am lucrat. Nu sportivul de performanță trebuie să verifice ce conține un supliment. Sunt sigură că ce s-a întâmplat n-a fost cu intenție și sunt recunoscătoare că el (n.r. – Patrick Mouratoglou) și-a recunoscut greșeala, care e și greșeala echipei. Da. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment. Și din cauza acestei greșeli, greșeala lor de fapt, eu sunt singura persoană care plătește prețul: o carieră de 25 de ani distrusă!“, a tunat Halep.
Colaborarea Halep – Mouratoglou s-a încheiat, în mod oficial, când ancheta de dopaj era în plină desfășurare. Ulterior, francezul a fost prezent la audierile TAS, din februarie 2024, care s-au încheiat cu reducerea suspendării Simonei, de la 4 ani la 9 luni.
Acum, când constănțeanca și-a anunțat retragerea din activitate, Mouratoglou, care și-a văzut bine-mersi de cariera de antrenor, a avut o postare pe rețelele de socializare. Imaginea publicată de antrenorul francez, în story, poate fi văzută mai jos.
„Poți să fii mândră de o carieră excepțională. Mulțumim, Simona Halep“, a fost mesajul care a însoțit postarea lui Mouratoglou.
Când Halep a fost întrebată de Paris Match despre relația pe care o mai are acum cu Mouratoglou, românca a oferit un răspuns sec: „N-am mai avut nicio legătură de câteva luni. Și nici nu m-am mai antrenat la Academia Mouratoglou de anul trecut. Nu mai lucrăm împreună“.