Halep, dincolo de tenis: Simona a descris bărbatul ideal și a dezvăluit câți copii își dorește | Sport.ro

Halep, dincolo de tenis: Simona a descris bărbatul ideal și a dezvăluit câți copii își dorește | Sport.ro
📅 2025-02-05

Simona Halep s-a retras într-un moment în care ajunsese pe locul 870 WTA în lume și perspectivele ei, de a reveni în elită, erau inexistente, realist vorbind.

Oricum, faptul că „Simo“ a rămas în sportul de performanță până la 33 de ani a fost un bonus pentru fanii ei. Pentru că, atunci când era pe val, constănțeanca vorbea, periodic, despre momentul retragerii, insistând că își dorește o familie cu mulți copii. De pildă, într-un interviu pentru Pro TV, acordat pe 6 februarie 2018, deci acum 7 ani, Halep spunea că vrea să joace până în 2023. Așadar, ea stat 2 ani în plus în circuit, ce-i drept, motivată și de o revenire în top, după scandalul de dopaj.

Vreau mulţi copii, dar nu mă grăbesc. Întâi, tenisul şi apoi o familie. Bărbatul ideal? Să fie sensibil, să fie blând – adică să se poarte frumos cu mine – și să țină la mine ca persoană. Partea fizică mi se pare că este pe planul doi, cea sufletească este cea mai importantă. Nu, acum nu există nimeni. Dar sunt deschisă și mi-aș dori să întâlnesc iubirea. Cinci ani cu siguranță voi mai juca. Dacă e să întâlnesc pe cineva și să mă căsătoresc, mi-ar plăcea să mai să joc, însă atunci când mă voi hotărî să fac un copil, n-aș mai vrea să mai joc și n-aș mai vrea să revin. N-aș vrea să îl iau cu mine să călătorim prin toată lumea“, a fost declarația oferită de Halep pentru Pro TV, în 2018.

De precizat că, între timp, Simona a avut o căsătorie eșuată cu Toni Iuruc. Cei doi s-au despărțit, în septembrie 2022, la aproximativ un an după ce s-au căsătorit civil. Tot în 2022, dar în octombrie, a apărut în mass-media știrea suspendării Simonei pentru dopaj.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Gică Hagi a dezvăluit prin ce s-a diferențiat când era mic: ”Antrenorul mă dădea exemplu”

Gică Hagi a împlinit marți 60 de ani.

Reacția lui Elvir Koljic după ce s-a înțeles cu FCSB

FCSB l-a transferat pe Elvir Koljic (29 de ani), atacantul bosniac de la Universitatea Craiova. Gigi Becali a confirmat mutarea în cursul zilei de marți.

Emil Boc a dezvăluit ce a făcut Simona Halep înainte să-și anunțe retragerea

Simona Halep și-a anunțat retragerea după ultima înfrângere de la Transylvania Open.

George Pușcaș, dezlănțuit azi în Cupa Turciei! Bodrum FK - Antalyaspor s-a jucat în grupe, gol fabulos à la Hagi

Atacantul român are un sezon reușit în fotbalul turc.

Cagliari l-a descris în două cuvinte pe Florinel Coman

Florinel Coman (26 de ani) a plecat de la Al Gharafa în această fereastră de transfeuri și a ajuns la Cagliari, în Serie A.

”Am primit?”. Reacția lui Elias Charalambous, după ce a fost întrebat despre jucătorii noi de la FCSB

Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Petrolul Ploiești de joi.

Campionul mondial de la PSG a revenit pe gazon după doi ani de absență! ”A fost un drum lung”

Vești foarte bune la clubul parizian, liderul neînvins din Ligue 1.

Gică Hagi, în top 100 fotbaliști all-time! Numele colosale pe care le-a lăsat în afara ierarhiei

În septembrie 2023, celebra revistă britanică FourFourTwo realiza topul celor mai buni 100 de fotbaliști din istorie. Gică Hagi a fost inclus pe lista care conține nume uriașe din istoria acestui sport.

Retragerea lui Halep face înconjurul lumii: Simona, elogiată de Australian Open, French Open, Wimbledon și US Open

Fosta ocupantă a locului 1 mondial și-a lăsat amprenta pe istoria tenisului. Dovada? Reacțiile stârnite de anunțul retragerii sale din activitate.

Manchester City, un dezastru fotbalistic înfiorător de scump: suma cheltuită pe transferuri e incredibilă

Deținătoarea titlului în Anglia traversează un sezon în care se înmulțesc rezultatele rușinoase, aproape săptămânal. Și nu oricum, ci după niște investiții mari de tot în lotul lui Guardiola.

Good News

Only good and positive news.