Înaintea partidei cu FCSB, Manchester United a luat o importantă gură de oxigen după ce a reușit să învingă Fulham, pe Craven Cottage, scor 1-0, în runda cu numărul 23 din Premier League. Unicul gol al meciului a fost marcat de fundașul argentinian Lisandro Martinez, în minutul 78, iar clubul din Manchester a urcat pe locul 12, cu 29 de puncte.
Din cauza unor probleme cu compania de zbor, echipa nu s-a putut întoarce în oraș cu avionul, ci cu autocarul. Drumul cu aeronava a fost anulat, astfel că Manchester United a făcut drumul spre casă cu autocarul, trei ore și jumătate!
De la stadionul din Manchester, jucătorii și-au luat mașinile personale până acasă, iar presa din Anglia a notat faptul că au fost foarte nervoși din această cauză, a celor întâmplate cu compania de zbor și că au fost nevoiți să facă mai bine de trei ore până la revenirea în oraș.
Jucătorii i-au solicitat o zi liberă după victoria cu Fulham antrenorului. Totuși, portughezul i-a refuzat, iar cei care nu au jucat pe Craven Cottage au fost luni sub comanda lui Amorim.
Abia marți va fi liberă echipa din Manchester, iar miercuri dimineață va urma o altă ședință de pregătire, înaintea decolării către România.
”Jucătorii mi-au cerut o zi liberă mâine (n.r - luni). Nu le-am dat-o. Ne antrenăm pentru că este ziua mea de naștere, iar cadoul meu este să lucrez cu băieții care nu au jucat.
Va fi un antrenament excelent pentru că venim după o victorie. Ulterior, voi lua cina alături de copiii mei”, a spus Ruben Amorim, pentru MUTV, care a împlinit luni 40 de ani.
Manchester United și FCSB sunt separate de doar un punct. Echipa lui Ruben Amorim a urcat pe 4, cu 15 puncte, după victoria cu Rangers (scor 2-1), în timp ce campioana României a încheiat runda a șaptea pe locul 8, cu 14 puncte.
Manchester United a publicat pe site-ul oficial un material în care prezintă mai multe scenarii pentru meciul cu FCSB. Englezii au explicat cum ar putea rămâne în top 8 din Europa League, în funcție de rezultatul din România.
Concluzia celor de la Manchester United este că există șanse foarte mari ca inclusiv o remiză la București să fie suficientă pentru o clasare în primele 8. Nu același lucru se poate spune și despre situația celor de la FCSB.