La data de 20 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 24 și 37 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. În sarcina inculpatului de 24 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc", potrivit Turda News.
Tribunalul Alba a decis arestarea preventivă a celor doi infractori prinși în flagrant. Ei au solicitat ”arest la domiciliu”, cerere care le-a fost respinsă.
”Admite propunerea Ministerului Public – D.I.I.C.O.T –Serviciul Teritorial Alba Iulia cu privire la inculpații Bucșa Andreas Samuel și Costa Adrian Răzvan şi, în consecinţă:
– BUCȘA ANDREAS SAMUEL, ……, în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv – IPJ Alba, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept, (…) și de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.11.2024 și până în data de 19.12.2024 inclusiv. (…) Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii arestului la domiciliu.
– COSTA ADRIAN RĂZVAN, ……, în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv – IPJ Alba, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.11.2024 și până în data de 19.12.2024 inclusiv. (…) Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii arestului la domiciliu.”, a fost decizia Tribunalului Alba, luată azi, în jurul amiezii.
Samuel Bucșa este un fost sportiv de performanță, în perioada junioratului. Sub influența negativă a anturajului, a abandonat sportul, iar ieri a fost prin în flagrant cu droguri, riscând astfel ani buni de închisoare și un viitor distrus.