Denuntatorul lui Coldea: ,,Mi-au spus sa ne impacam, sa facem pace daca vreau sa-mi mearga afacerile

Denuntatorul lui Coldea: ,,Mi-au spus sa ne impacam, sa facem pace daca vreau sa-mi mearga afacerile
📅 2025-01-15

„Aș dori foarte mult să se facă dreptate în sfârșit în acest caz pentru că, după cum ați văzut, controlul judiciar a fost încălcat extrem de grav de către generalul Coldea și cei care au fost trimiși la mine pentru a-mi solicita să ne împăcăm, să îmi cer iertare, să renunț la acest dosar și să îmi retrag plângerea. Toate afacerile mele au fost împiedicate să funcționeze, mi-au blocat bănci, mi-au blocat conturi, mi-au pus sechestre. Guțanu a înregistrat cu mine un clip în care mă ruga și îmi spunea, cere-ți iertare, domnul general, împăratul României, el este cel care reprezintă statul, și ne-am înregistrat reciproc.

I-am spus, eu te înregistrez pe tine, tu pe mine. El a plecat cu înregistrarea la domnul Coldea, iar eu am înregistrarea la mine și n-am dat-o decât la DNA în momentul în care am făcut denunț împotriva lor. Uitați-vă la faptul că cu trei zile înainte să înceapă alegerile, judecătorul Iugan de la Curtea de Apel București îi dă voie domnului general Coldea să plece din țară. Cât și domnului Trăilă, cât și domnului general Dumbravă. Cum vă imaginați că totuși, chiar cu trei zile înainte, domnul general Coldea a avut voie să plece din România, iar toată mascarada care s-a întâmplat ulterior legată de CCR, cu cei nouă judecători care toți îi au unitate, au ridicat mâna și au spus, nu aveți voie să votați într-un regim democratic, trebuie să anulăm alegerile pentru că așa vrem noi. Vedeți bine că nu există motive, vedeți bine că toate serviciile n-au putut să scoată niciun fel de capăt de acuzare la procesele care sunt acum pe rol cu Călin Georgescu, iar această nebunie nu este întâmplătoare.

Eu cred în continuare că puterea domnului Coldea este imensă, domnul Coldea deține informații, deține date, deține dovezi despre foarte, foarte mulți oameni, începând de la președintele României în jos”, a spus Cătălin Hideg.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Legătura lui Iohannis cu Rusia. Dezvăluiri incendiare

Dezvăluiri incendiare despre legătura lui Klaus Iohannis și mafia rusească au fost făcute de Călin Georgescu. Președintele ales a dezvăluit că locatarul de la palatul Cotroceni are legături strânse cu regimul de la Kremlin. Klaus Iohannis este prieten cu omul de afaceri Michael Schmidt, care este...

Denunțătorul lui Coldea: „Mi-au spus să ne împăcăm, să facem pace dacă vreau să-mi meargă afacerile”

Cătălin Hideg, omul de afaceri care l-a denunțat pe Florian Coldea, susține că acesta din urmă a încălcat grav controlul judiciar. Mai mult Hideg susține că generalii i-au sugerat să se împace ca să-și poată desfășura în continuare afacerile. 

Ce se întâmplă dacă porți un cristal de cuarț la tine, conform cristaloterapiei. Rolul terapeutic despre care nu știai

Ce se întâmplă dacă porți un cristal de cuarț la tine, conform cristaloterapiei.

O nouă înșelătorie pe WhatsApp face victime printre români: SCHEMA 1800 te lasă fără bani pe card

Schema 1800! Aşa se numeşte cea mai nouă metodă de fraudă online. Hackerii sparg conturile de WhatsApp, după care cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. De fiecare dată, suma cerută este de aproape 2.000 de lei. Odată ce banii sunt trimiși, este aproape imposibil să mai fie recuperați.

Ion Iliescu și Petre Roman, URMĂRIȚI PENAL în dosarul Mineriadei! ACUZAȚII extrem de grave în cel mai controversat dosar postdecembrist: număr uriaș de victime

Decizie de ultim moment în dosarul ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”. Procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, miercuri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ion Iliescu și Petre Roman, sub aspe...

Primele simptome ale deficitului de vitamina D. Îți poate afecta sănătatea mintală, dar și oasele

Primele simptome ale deficitului de vitamina D. Îți poate afecta sănătatea mintală, dar și oasele.

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, din nou la DNA. Zornăit de cătușe pentru generalii legați de mafie

Generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), s-a prezentat din nou în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). La sediul DNA a ajuns, ulterior, și Dumitru Dumbravă.

Guvernul aprobă joi hotărârea privind CALENDARUL prezidențialelor. Vor avea candidații independenți reprezentanți în secțiile de votare: răspunsul lui Ciolacu

Guvernul va aproba în ședința de joi calendarul alegerilor prezidențiale, a declarat miercuri premierul Marcel Ciolacu. Coaliția formată din PSD-PNL-UDMR și minorități a stabilit, în prima ședință din acest an, calendarul prezidențialelor. Potrivit deciziei luate, românii se vor prezenta la urne ...

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Culturii: „Traversăm o perioadă marcată de reflecții asupra direcției în care dorim să evolueze țara noastră”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

În ce CONDIȚII e lăsat Călin Georgescu să candideze. Ipoteza-șoc a maestrului Ion Cristoiu

Ion Cristoiu explică în ce condiții va fi lăsat Călin Georgescu să candideze din nou. Acesta susține că decizia de a i se permite depinde de pacea din Ucraina. Iată analiza gazetarului... 

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.