Ce se intampla daca nu faci succesiunea testamentara? Cat de mari sunt sumele suplimentare ce trebuie platite

Ce se intampla daca nu faci succesiunea testamentara? Cat de mari sunt sumele suplimentare ce trebuie platite
📅 2024-11-19

Potrivit legislației în vigoare, în funcție de opțiunea defunctului de a-și exprima sau nu voința referitor la modul în care dorește să fie împărțite bunurile sale după deces, moștenirea este de doua feluri:

Moștenirea legală reprezintă cea mai uzuală formă de succesiune care operează în temeiul și conform legii. Acest tip de moștenire desemnează situația în care defunctul, fără a dispune printr-un testament, va lăsa bunurile moștenitorilor săi legali, în ordinea și în cotele stipulate de legiuitor, scrie focuspress.ro.

Pentru a putea avea calitatea de moștenitor legal, persoana în cauză trebuie să aibă capacitate succesorală, respectiv să existe la momentul deschiderii succesiunii.

Moștenirea testamentară reprezintă modalitatea prin care, încă din timpul vieții, o persoană își poate exprima, printr-un testament valabil, voința cu privire la persoanele care îl vor moșteni, și condițiile de moștenire.

Când a fost înmormântat, de fapt, Silviu Prigoană - controverse uriașe: "Discuțiile despre moarte erau din ce în ce mai dese. Dumnezeu l-a luat

CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ NU FACI SUCCESIUNEA? 

De preferat ar fi ca succesiunea să se demareze într-un timp cât mai scurt, pentru că dacă aceasta va fi dezbătută după doi ani de la data decesului, se vor plăti pe lângă cheltuielile notariale și un impozit de 1% din valoarea bunurilor imobile ce au aparținut persoanei decedate.

Dacă moștenitorii defunctului rămân în pasivitate și nu se adresează notarului public ori instanței de judecată în vederea dezbaterii procedurii succesorale, aceștia nu vor dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile (spre exemplu, un autoturism) sau imobile (teren, casă, apartament) ce au aparținut persoanei decedate, scrie legalbadger.

Dovada dreptului de proprietate a moștenitorilor asupra bunurilor moștenite de la persoana decedată se face cu certificatul de moștenitor eliberat de către notarul public ori cu hotărârea judecătorească eliberată de către instanța de judecată.

Dacă un astfel de act nu a fost eliberat, chiar dacă moștenitorii pot folosi personal bunurile moștenite, nu vor putea să încheie contracte cu privire la aceste bunuri.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Ce se întâmplă dacă apeși „Cancel” de două ori la bancomat. Doar programatorii știu de această funcție specială

Atunci când ne aflăm în fața unui bancomat, interacțiunea cu acesta poate părea cât se poate de banală: alegem o opțiune, introducem suma dorită și retragem banii. Cu toate acestea, în spatele acestei aparente simplități, se află o lume complexă de coduri și algoritmi. Puțini știu că există funcț...

Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea testamentară? Cât de mari sunt sumele suplimentare ce trebuie plătite

Succesiunea, denumită și moștenire, reprezintă acel mijloc prin care întregul patrimoniu al unei persoane fizice decedate se transmite uneia sau mai multor persoane în viață. Dacă un astfel de act nu există, chiar dacă moștenitorii pot folosi personal bunurile moștenite, nu vor putea să încheie c...

Locul misterios din România în care pietrele cresc. Cum e posibil fenomenul și ce reprezintă „trovanții”

În inima României, într-o zonă plină de legende și mistere, se află un loc spectaculos unde pietrele cresc – la propriu. Este vorba despre trovanții de la Ulmet, un fenomen geologic rar întâlnit, care atrage anual mii de turiști din toate colțurile țării.

Un nou pas spre Schengen. Ministrul Cătălin Predoiu, videoconferinţă cu omologul bulgar. Ce au discutat cei doi oficiali

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a purtat, marţi, o discuţie prin videoconferinţă cu ministrul de Interne bulgar, Atanas Ilkov, ca urmare a recentei întrevederi avute de Predoiu cu ministrul federal de Interne al Republicii Austria, Gerhard Karner.

Părintele Cleopa a dezvăluit cele 14 reguli ce trebuie respectate înainte de te duce la Biserică. Altfel este OSÂNDĂ

Marele duhovnic-părinte Cleopa a dezvăluit că atunci dacă "te duci la biserică fără să ţii cont de asta, îţi va fi spre osândă!". De aceea, este bine să țineți cont de 14 reguli

Cadouri de Moș Nicolae: surprize speciale Laremagift.ro pentru cei dragi (P)

Sărbătorile de iarnă vin cu bucurie și magie, iar ghetuțele sunt pregătite să fie umplute cu daruri speciale. În fiecare an, încercăm să găsim produse care să surprindă și să fie memorabile, iar Laremagift.ro este locul unde poți găsi cadouri de Moș Nicolae personalizate, autentice și funcționale...

Testul vânătorului urban: Găsește pisica ascunsă printre blocuri în numai 5 secunde. Doar cei cu vedere super-umană sunt capabili de o așa performanță

Bine ai venit la „Testul vânătorului urban”, provocarea supremă pentru cei îndrăzneți și cu o atenție deosebită la detalii! În această provocare, va trebui să-ți pui la încercare abilitățile de observare și rapiditatea reacțiilor, căutând o pisică ascunsă printre blocurile aglomerate ale orașului...

Atac cibernetic asupra unui lanț de hypermarketuri din România: Datele a 500.000 de clienți au fost furate

Atacurile cibernetice vizând marile companii devin tot mai frecvente, iar unul dintre cele mai recente cazuri afectează rețeaua Auchan, unde hackerii au reușit să acceseze datele personale ale unui număr semnificativ de clienți.

Cum să integrezi retinolul în rutina ta de îngrijire a pielii (P)

Retinolul este unul dintre cele mai cunoscute și studiate ingrediente active din industria produselor de îngrijire a pielii. Derivat din vitamina A, retinolul este recunoscut pentru capacitatea sa de a stimula regenerarea celulară și de a îmbunătăți aspectul general al pielii. Este utilizat într-...

Povestea Cristinei. Tânăra pe care Silviu Prigoană a dorit să o înfieze: „Îmi spunea mereu că ar vrea să locuiesc cu el, că nu trebuie să-mi schimb numele”

Moartea lui Silviu Prigoană, renumitul om de afaceri român, a adus nu doar o mare pierdere, ci și o serie de controverse și tensiuni în familie. În urma dispariției sale, înmormântarea sa a fost organizată în mare secret, fără a fi anunțată familia extinsă, ceea ce a stârnit nemulțumiri și a reac...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.