Dinu Gheorghe, fost conducător din fotbalul românesc, nu înțelege de ce arbitrul care a oficiat România – Kosovo 0-0 a fost incapabil să ia niște decizii rapide și eficiente la finalul meciului și nici ulterior, la vestiare, când a fost observat discutând la telefon, cel mai probabil cu unul dintre observatorii UEFA.
Centralului i se reproșează faptul că nu a fluierat mai devreme finalul întâlnirii, înainte ca lucrurile să degenereze, și apoi le-a permis jucătorilor kosovari să tergiverseze mai mult de o oră revenirea pe gazon, care până la urmă nici nu s-a mai produs.
Dinu Vamă a lansat o serie de atacuri la adresa arbitrului care a condus partida România – Kosovo, încheiată cu scandal pe Arena Națională. „Fluierașului” i se impută că nu a gestionat cum trebuie momentul plecării la vestiare a jucătorilor kosovari, că nu a fost în stare să ia o decizie fermă și s-a consultat la telefon cu un oficial UEFA, iar mai apoi că s-a rugat mai bine de o oră de fotbaliștii oaspeți ca să revină pe gazon, în condițiile în care regulamentul specifică în astfel de cazuri o „pauză” de doar 15 minute.
„Un arbitru care putea să ia alte decizii. A ținut o oră echipele la vestiare. Nu trebuie să te rogi de o echipă să revină în teren. Nu am văzut până acum un arbitru care vorbește la telefon. Putea fluiera sfârșitul jocului, mai erau doua minute. A fost un moment neplăcut. Față de anul trecut, arbitrul de atunci a trimis echipele la vestiare, acum, au plecat kosovarii, toată lumea se ruga de ei, a fost o scenă penibilă.
Și noi vom primi o sancțiune, și ei sunt de vină. Vor fi amenzi pentru noi, ei vor pierde 3-0, Rrahmani va fi probabil suspendat 6 luni de zile. Arbitru lipsit de experiență, tânăr. Nu cred că au venit hotărâți să iasă de pe teren, a fost ceva de moment. Nu am înțeles de ce atâta așteptare. După 15 minute fluieri sfârșitul jocului”, a afirmat Dinu Gheorghe la ProSport Live.
Dinu Vamă este convins că UEFA nu are cum să dea alt verdict decât 3-0 în favoarea tricolorilor după ce, spune el, kosovarii au gestionat extrem de prost strategia de la meciul cu România. Fostul conducător de la Rapid și Dinamo crede că, jucătorii oaspeți ar fi avut sorți de izbândă dacă arbitrul oprea jocul și trimitea echipele la vestiare, însă așa, ei au fost cei care au decis să părăsească terenul și nu au mai revenit, iar în acest caz, regulamentul nu poate indica un alt verdict decât pierderea duelului la „masa verde”.
„Mi-am pus întrebarea asta și nu văd ce rol ar avea TAS în această problemă. Va fi o decizie înainte de tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale. Excluderea echipei Kosovo, pentru că noi nu recunoaștem că este un stat, va însemna automat un nou clasament al grupei.
Până pe 13 decembrie se va lumina aceasta poveste, vom ști ce se întâmplă. Nu avem cum să ratam acest 3-0, e regulamentar. A fost un cuantum de factori nefericiți, cu provocarea lui Rrahmani, cu Alibec că a răspuns, poate nu se ajungea aici.
Noi nu recunoaștem această provincie, nu putem o avea o relație diplomatică cu ei. Nu știu de ce UEFA a dorit suplimentarea acestui număr de state. Nu au reparat-o, din contră. Echipe ca Gibraltar sau Kosovo încurcă această competiție cu evenimentele care au acum loc.
Acum, miza a fost mică, ce au vrut kosovarii să facă. Au avut o strategie greșită. Ei aveau o șansă dacă arbitrul oprea jocul, dar ei au plecat de nebuni, că au vrut ei, niciodată regulamentul nu permite așa ceva. Sunt și ei noi membri, iar acum, plătesc”, a mai spus Dinu Vamă la ProSport Live.