Patronul despre care s-a dezvăluit că are contracte de 3 miliarde de euro cu statul român e gata să facă orice pentru a-l învinge pe Gigi Becali.
FCSB urmează să dispute etapa restantă în deplasare la FC Botoșani. De-a lungul timpului Valeriu Iftime a tot spus că vrea să îl învingă pe Gigi Becali pe teren propriu, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în cele 15 dueluri de la Botoșani. Acum ar fi șansa botoșănenilor să profite de problemele cu care se confruntă roș-albaștri, iar Valeriu Iftime a luat decizia de a-i motiva în plus pe jucători cu o primă specială.
Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu se află la coada clasamentului, la egalitate de puncte cu FC Hermannstadt și Gloria Buzău (13 puncte). Valeriu Iftime a anunțat că le va oferi o primă specială jucătorilor săi dacă vor reuși să obțină a patra victorie din acest sezon și prima din istorie pe teren propriu cu FCSB.
„(…) Știu doar că suntem motivați. De data asta va fi foarte greu pentru ei. Voi câștiga și am încredere în echipă. O să aibă și o primă specială băieții. Urmează să îi anunț. Sunt două noțiuni legate de istoric. Eu n-am câștigat niciodată cu FCSB-ul acasă și sper să-l rup o dată și am un semn că o să îl rup, să punem capăt la toate speculațiile.
În al doilea rând am nevoie de puncte. Dacă mă bate iar e ca și când noi ne-am vorbit și asta e iar… Chestiunea e că tot ceea ce spune dânsul e așa de impresie, să dea curaj echipei lui. Sper ca băieții noștri să fie ambițioși și să tratăm foarte serios meciul”, a declarat Iftime, potrivit Fanatik.
Valeriu Iftime a intrat în lumea politică și au ieșit la iveală detalii despre contractele pe care le-a avut cu statul în perioada în care era om de afaceri. Ar fi vorba de 7.800 de contracte a căror valoare se ridică la peste 3 miliarde de dolari. Actualul șef al Consiliului Județean Botoșani nu a negat cifrele vehiculate în presă dar a ținut să precizeze că este vorba, cel mai probabil, de un atac politic, tendențios 100%.
„Habar n-am dacă sunt 7.800 de contracte, nu le-am numărat. Sunt din astea mici: două laptopuri, cinci calculatoare, că toate-s pe SEAP, până la urmă toate sunt licitații, nimic nu e acordat (prin atribuire directă n.r.). Și au fost de-a lungul timpului. Cred că sunt luate din istoric, luate de pe SEAP. Până la urmă e o cifră aruncată. Eu n-am verificat-o că nu e treaba mea s-o verific, dar dacă cineva vrea să facă rău…
E tendențios 100%. Ce pot să comentez, decât să-mi văd de treaba mea, să muncesc în continuare. Noi suntem cea mai mare companie din Botoșani, plătim sute de milioane de euro către stat. Dacă nu le luam noi, cine le lua? Cineva de unde? Erbașu are dublu cât mine, are 6 miliarde, vedeți? Pot eu să spun ceva? (…) Ba din contra, în politica pierd bani”, a precizat Iftime, conform sursei enunțate mai sus.