Daniel Pancu, selecționerul naționalei de tineret, a rămas de-a dreptul uluit de victoria „fără emoții” a campioanei FCSB pe terenul liderului Universitatea Cluj, scor 2-1, adăugând că s-a văzut clar plusul de valoare și de experiență acumulat de elevii lui Elias Charalambous în cupele europene.
„Pancone” este e părere că FCSB are ADN de cupe europene, lucru demonstrat de-a lungul anilor de gruparea roș-albastră, aceasta calificându-se de nenumărate ori în primăvara europeană.
Antrenorul reprezentativei de tineret a rămas plăcut impresionat de evoluția roș-albaștrilor pe Cluj Arena, acolo unde au trecut fără drept de apel pe Universitatea Cluj, liderul neînvins pe teren propriu din Superligă. Pancu este convins că prestațiile la superlativ din ultimul timp ale trupei lui Elias Charalambous sunt strict legate de experiența pe care jucătorii campioanei au acumulat-o în meciurile tari din cupele europene.
Acolo unde, în acest sezon, au ajuns până în faza ligii din UEFA Europa League, unde au trei victorii din patru meciuri și șanse foarte mari de calificare din nou în primăvara europeană.
„Ei rezistă foarte bine la meciurile din cupele europene. Doamne ajută să se ducă până în finală, apoi când vor părăsi competiția, le va fi mult mai ușor în Liga 1. Uite cât de ușor au câștigat, fără emoții, cu toate problemele de lot ale lor. Ei vin cu mare plusvalaore din cupele europene. E în ADN-ul lor când joacă în Europa.
Au totuși șanse foarte mici în Europa cu atâtea indisponibilități. Dacă vrea cineva să-i oprească, să o facă anul asta, că de la anul le va fi foarte greu. Era un meci important pentru U Cluj, un meci cu miză, aici se face diferența, în meciurile astea tari”, a declarat Daniel Pancu la ProSport Live.
Daniel Pancu a observat și el „ploaia” de accidentări grave suferite de jucătorii din Europa care evoluează din trei în trei zile și a dezvăluit că mentorul său, Mircea Lucescu, l-a avertizat cu mult timp înainte despre acest lucru.
Legat de accidentări, legenda din Giulești îl avertizează pe Darius Olaru, căpitanul de la FCSB, să nu forțeze la echipa națională în cele două meciuri din Liga Națiunilor, deoarece abia a revenit după ruptura musculară suferită în meciul din Cupa României cu Dinamo, scor 4-0, fiind tratat „pe repede înainte” de către vraciul Marijana Kovacevic.
„Foarte multe accidentări la echipele din Europa care joacă din trei in trei zile. S-a spus că vaccinurile, dar nu au nici o legătură. De la nea Mircea Lucescu știu că noiembrie e o lună blestemată cu accidentările.
Se schimbă vremea, dacă nu mărești timpul de prevenție, apoi de refacere, ai mari probleme. Olaru nu e refăcut, așa îl văd eu. Are două săptămâni de la accidentare, e foarte riscant, ar fi păcat să fie forțat la națională”, a mai spus Daniel Pancu la ProSport Live.