Universitatea Craiova a întrerupt seria negativă în care se afla cu victoria de pe teren propriu cu Hermannstadt, scor 3-1, în etapa a 16-a a campionatului.
Revenit pe teren după o accidentare, georgianul Anzor Mekvabishili a fost titular după două luni în echipa lui Costel Gâlcă, iar aportul său a fost vizibil la centrul terenului. Gruzinul de 23 de ani a fost convocat din nou la naţionala Georgiei după ce s-a refăcut, fiind în lotul lui Willy Sagnol, alături de prietenul său, Kvicha Kvaratskhelia de Napoli, pentru meciurile cu Ucraina şi Cehia, din Liga Naţiunilor.
Anzor Mekvabishvili crede că o victorie este de ajuns pentru ca Universitatea Craiova să-şi revină şi să treacă de perioada mai puţin fastă, iar unitatea grupului este esenţială.
„Din păcate, perioada mea proastă a coincis şi cu o perioadă mai proastă din partea echipelor mele, Universitatea Craiova şi naţionala Georgiei. Mi‑au simţit colegii lipsa, dar nu cred că din cauza absenţei mele au pierdut. E în regulă însă, ăsta e fotbalul, treci şi prin astfel de momente, partea bună e că în fotbal, ca şi în viaţă, ai mereu o zi nouă, o etapă nouă, o şansă nouă. A fost o perioadă mai puţin bună, şi ce încercăm noi să facem şi ce ne spunem este că e momentul să luptăm mai mult şi să fim mai uniţi. Nu e nimic care să nu se poată repara, eu am mare încredere în colegii mei, sunt fotbalişti cu multă calitate şi putem să trecem peste asta. Cu cât vom reuşi să strângem rândurile mai repede, jucători, club, şi suporteri, cu atât ne vom reveni mai repede. Eu nu cred că aceste perioade slabe contează aşa mult. Ştim cu toţii că e suficientă o victorie ca să‑ţi schimbi starea de spirit şi să intri iarăşi într‑o perioadă bună”, a declarat Anzor Mekvabishili pentru revista oficială a Universităţii Craiova.
Anzor Mekvabishili apreciază nivelul campionatului nostru şi consideră că îl avantajează stilul de joc şi se adaptează tot mai bine, deşi nu i-a fost uşor departe de casă, fiind prima sa experienţă în afara Georgiei.