Fostul internațional Gică Popescu se ocupă de ceva vreme de campania „Școlile Generației de Aur” și a vizitat luni după-amiază școala din Calafat, acolo unde și-a petrecut primii ani de studiu.
În urma meciului demonstrativ din mai 2024, Generația de Aur a decis să doneze 150.000 de euro școlilor în care s-au format legendele ei.
Fondurile strânse din vânzarea tricourilor de joc de la meci sunt acum donate școlilor generale în care membrii Generației de Aur și-au început parcursul educațional.
Fiecare școală va primi 9.500 de euro, alături de două laptopuri oferite de Altex și 10 mingi de fotbal oferite de Nike, partenerii proiectului Școlile Generației de Aur.
Turul Generației de Aur prin țară a început cu o vizită la școala din Calafat, unde Gică Popescu a trăit primii ani de formare. Aici, Popescu s-a întâlnit cu zeci de profesori și sute de copii, a făcut poze, a oferit autografe și le-a ținut elevilor un discurs despre importanța educației în drumul către marea performanță.
Următoarele opriri vor fi la școlile altor membri ai echipei naționale, fiecare loc simbolizând începuturile unei povești de succes.
„Este mai mult decât o donație. Este o misiune personală de a sprijini educația și sportul în România. Școlile acestea nu sunt doar locuri unde am învățat să scriem și să citim, ci locuri care ne-au format pentru viață.
Sperăm ca acest sprijin să inspire copiii să viseze și să muncească, așa cum am făcut-o și noi și să ne calce pe urme”, a declarat Gică Popescu.
Echipa României a învins o selecţionată mondială cu scorul de 3-2 (1-2), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, la meciul de retragere al Generaţiei de Aur a fotbalului românesc. Acest meci a stabilit un record de asistenţă pe Arena Naţională, cu 54.967 spectatori.
Au marcat: Basarab Panduru (40), Gheorghe Hagi (63 – penalty), Constantin Gâlcă (72), respectiv Rivaldo (21), Goran Pandev (28).
Cea mai mare performanţă a echipei naţionale de fotbal a României a fost sfertul de finală de la Cupa Mondială din SUA 1994, când „tricolorii” au pierdut la loviturile de departajare cu 4-5 în faţa Suediei, după ce în optimi au eliminat vicecampioana mondială Argentina, cu 3-2.
Generația de Aur dorește să le mulțumească tuturor celor care au cumpărat reeditarea tricolui istoric din 1994 și celor care au licitat pentru el în cadrul Galei Dinner care a precedat meciul de adio sau direct pe platforma partenerului Artmark.