Chestionat despre situația Simonei Halep, Ion Țiriac i-a sugerat cu subtilitate să ia în calcul retragerea din tenis, reproșându-i, totodată, că nu a început de la zero după lunga perioadă de absență. În felul acesta ar fi avut, potrivit spuselor sale, o șansă de a-și recăpăta forma.
Cel mai recent meci al sportivei noastre a avut loc la finalul lunii octombrie, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong. Atunci a suferit o înfrângere de-a dreptul usturătoare, în fața chinezoaicei Yue Yuan, scor 3-6, 3-6.
Potrivit lui Ion Țiriac, Simona Halep rămâne o sportivă care a scris istorie pentru România, indiferent de situația în care se află acum, dar trebuie să conștientizeze că în viitorul nu foarte îndepărtat va pune capăt carierei. Așa s-a întâmplat de curând și în cazul lui Rafael Nadal.
„Eu am fost un bun jucător de tenis, nu grozav. Nu am avut talentul lui Năstase, dar am muncit foarte mult. Dacă am fost undeva foarte bun şi sunt foarte arogant, nimeni nu are cinci copii pe care i-a făcut campioni mondiali, eu îi am. Începând de la Becker, terminând cu Villas.
Prin muncă i-am făcut pe toţi, m-am ferit mereu, am avut jucători cu talent mare, am preferat munca. E imposibil să stai pe tusă doi ani de zile fără să începi de la zero. Începând de la zero era să joci calificări în 200 de turnee, să ai cel puţin 50 până la 100 de meciuri, să-ţi spună din scaun 15-0, 30-0, să te obişnuieşti cu asta.
Simona Halep a câştigat pentru România Wimbledon-ul. A mai câştigat şi Roland Garros, dar l-a mai câştigat şi Năstase, am câştigat cu juniori. Simona Halep rămâne un super-star, rămâne. Încet-încet îşi dă seama că e mult mai greu, toată lumea, începând cu Nadal, şi probabil îl vom vedea şi pe Djokovic destul de curând, să spună că e de ajuns”, a declarat fostul mare tenismen român.