Vlad Chiricheș a fost aspru criticat pentru evoluția din meciul de la FC Botoșani, acolo unde FCSB a pierdut puncte importante în lupta la titlu.
FCSB a scăpat printre degete victoria deși a dominat jocul și a avut multe ocazii importante de a marca. Totuși, pe final FC Botoșani a dat lovitura și le-a spulberat calculele roș-albaștrilor. Un fost jucător de la FCSB, Marius Baciu, a avut o reacție extrem de dură la adresa experimentatului fundaș de la campioana României.
Vlad Chiricheș nu mai este o prezență constantă în echipa lui Elias Charalambous, iar atunci când intră pe teren face de multe ori greșeli care îl fac pe patron să aibă reacții dure la adresa sa. De această dată și un fost jucător l-a criticat pentru modul în care s-a așezat pe teren pe parcursul jocului. Deși a încercat să facă superioritate numerică în bandă la unele faze, pentru Marius Baciu acest efort suplimentar este egal cu zero.
„FCSB n-a demonstrat că e o echipă matură azi. Nu mai discut de primul 11. Am văzut un teren greu. Aici trebuie să te acomodezi rapid. Am văzut FCSB fără consistență la mijloc, mai ales în prima repriză. În a doua repriză au dominat, dar fără ocazii clare. N-au avut o posesie fantastică și nu au penetrat apărarea. Botoșaniul s-a organizat foarte bine. Olaru, care are calitate, a condus prea mult mingea. Pe un teren ca ăsta trebuie să găsești soluții simple și să duci mingea rapid în fața porții pentru a obliga adversarul să greșească.
Chiricheș era în margine, făcea superioritate numerică. Pentru mine, să fugă un fundaș central în margine e egal cu zero. Un fundaș central trebuie să vină cu limpezime, cu claritate”, a declarat Marius Baciu, la PrimaSport.
Patronul FCSB a răbufnit la adresa jucătorilor săi după meciul de la FC Botoșani. De furia patronului nu a scăpat Vlad Chiricheș, unul dintre „clienții” preferați ai milionarului. Gigi Becali este nemulțumit că experimentatul fundaș ține prea mult de minge și face faze care îl fac să îi stea inima în loc. Totuși, a decis să îl utilizeze și în meciul cu Olympiacos.
„Face treburile alea ale lui, să arate că nu dă bufa bufa a pasat în interiorul careului. Astea sunt lucruri care îmi provoacă teamă. Când ajungea mingea la el, îmi stătea inima. Edjouma îi dădea pasă și el îi dădea înapoi, deși Edjouma avea om în spate. El crede că aici e la Real Madrid. Doamne ferește! E posibil să jucăm cu el închizător în meciul cu Olympiakos. Mie îmi e frică cu el fundaș central. Fără Șut suntem praf”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.