FCSB se pregătește de meciul cu Unirea Slobozia, în care nici nu se gândește că ar putea rata victoria după eșecul din restanța cu Botoșani, scor 0-1.
Echipa lui Charalambous și Pintilii este favorită certă în partida de duminică, mai ales că Slobozia nu se va baza pe cel mai mare stadion al țării pe doi oameni din lot, pentru a evita să plătească o sumă imensă către campioana României.
Pățit de-a lungul timpului de mai multe ori, cazul lui Romeo Bunică fiind celebru, Gigi Becali și-a luat măsuri pentru a nu mai trece prin coșmaruri produse de jucători care aparțin de FCSB.
Nou-promovata din Slobozia nu se gândește să-i introducă pe Arena Națională pe Ovidiu Perianu și Laurențiu Vlăsceanu, ambii fiind aduși chiar de la FCSB. În cazul în care aceștia intră pe teren, Unirea trebuie să trimită nu mai puțin de 200.000 de euro către FCSB, așa cum arată acordul de transfer dintre nou-promovată și roș-albaștri. 100.000 de euro „ar costa” introducerea lui Perianu și aceeași sumă ar fi valabilă și în cazul lui Vlăsceanu.
În vârstă de 19 ani, Laurențiu Vlăsceanu a fost om de bază în sezonul promovării pentru Slobozia, dar în această ediție de campionat a prins doar șapte meciuri. Prin urmare, absența sa nu reprezintă neapărat o lovitură pentru Adrian Mihalcea.
În schimb, Ovidiu Perianu ar fi fost cu siguranță titular în duelul cu FCSB. Mijlocașul a bifat toate cele 90 de minute în ultimele trei meciuri ale Sloboziei, reușind să și marcheze în victoria cu Oțelul Galați, scor 2-0.
Cu peste 30 de meciuri jucate pentru FCSB în Superliga, Ovidiu Perianu mai are contract cu roș-albaștrii până în vara lui 2025. În ultimii ani, jucătorul ajuns la 22 de ani a mai evoluat la Buzău, Chindia, FC Botoșani și U Cluj.
Adrian Mihalcea știe că va fi greu să scoată un rezultat bun cu FCSB, care nu își mai permite încă un pas greșit în Superliga. Cu toate acestea, în partida tur, de la Clinceni, scorul a fost unul surprinzător: 2-2.
„Pe lângă jucătorii indisponibili pe care îi avem, Laurențiu Vlăsceanu și Ovidiu Perianu au clauză să nu se joace împotriva celor de la FCSB. Încercăm, cel puțin mental, să ne ridicăm la nivelul celor de la FCSB. Calitativ avem o problemă, dar ce am reușit noi până acum, am reușit cu forța grupului. Dacă ne-am organiza bine și am specula momentele prielnice, am putea spera. FCSB vine după un eșec, cu atât mai greu va fi pentru noi”, a spus Adrian Mihalcea.