Aşa cum ProSport a anunţat în premieră în urmă cu două săptămâni, Universitatea Craiova a activat clauza de cumpărare a internaţionalului din Honduras, Denil Maldonado.
Acesta îşi încheia contractul cu gruparea din Bănie la finalul acestui an, dacă Mihai Rotaru nu ar fi achitat clubului FC Motagua încă 300.000 de euro, după cei 200.000 de euro plătiţi iniţial, pentru a-l cumpăra definitiv pe Maldonado.
Astăzi, Universitatea Craiova a anunţat că Denil Maldonado este înregimentat pentru următorii trei ani în Bănie. „Denil Maldonado, „leu” pentru următorii 3 ani. Clubul nostru a activat opțiunea de transfer definitiv a internaționalului hondurian” este anunţul clubului Universitatea Craiova.
Denil Maldonado s-a alăturat colegilor de la Universitatea Craiova pentru următorul meci de campionat, cu UTA în deplasare, luni, de la ora 20.30, în cadrul etapei a 17-a.
„Nu ştiu dacă au şanse Paradela şi Maldonado să joace, Maldonado a făcut recuperare, iar Paradela nici nu a fost la antrenament, au venit foarte obosiţi. E un lucru pozitiv pentru noi că avem tot lotul la dispoziţie, avem de unde alege şi e important să omogenizăm echipa” a declarat Costel Gâlcă.
Un anunţ a fost făcut şi de Emilio Izaguirre, directorul sportiv de la FC Motagua, club de care aparținea jucătorul din Honduras. „Da, tocmai l-am vândut pe Denil. Wow!”, a spus Emilio Izaguirre, într-o transmisiune live pe rețelele sociale, potrivit Radio America. Presa din zonă precizează că iar FC Motagua și-ar fi păstrat procente dintr-un viitor transfer.
Denil Maldonado a ratat calificarea directă la Gold Cup cu naţionala Hondurasului, al cărei căpitan este. Deşi câştigase cu 2-0 contra Mexicului prima manşă din sferturile de finală ale Concacaaf Nations League, Hondurasul a pierdut cu 4-0 partida retur, disputată la Toluca, la 2.600 de metri deasupra nivelului mării.
Totuşi, Denil Maldonado şi colegii săi mai au o şansă de a ajunge la Gold Cup, naţionala Hondurasului urmând a fi implicată într-un play-off de calificare.