Qeqa Krelani, cea mai sexy jurnalistă kosovară, a vorbit la superlativ despre Ianis Hagi, cel care a reușit s-o impresioneze datorită prestației din meciul de pe Arena Națională. Un singur cuvânt a fost suficient pentru a-l descrie: „magic”.
Asta deși mijlocașul nu a avut prea mult timp la dispoziție să se evidențieze. Mircea Lucescu l-a introdus în minutul 89, în locul lui Denis Drăguș, partida fiind întreruptă în prelungiri, după abandonul oaspeților.
Cazul a ajuns pe masa celor de la UEFA, care au dat între timp și verdictul. Tricolorii au obținut cele trei puncte la „masa verde”, scor 3-0, câștigând astfel grupa din Liga Națiunilor fără pas greșit.
Întrebată dacă vreunul dintre jucătorii români din acel meci a reușit s-o impresioneze, Qeqa Krelani l-a numit fără să stea prea mult pe gânduri pe Ianis Hagi, iar apoi și-a justificat alegerea. Acesta este înzestrat, în opinia sa, cu o calitate rară.
„Jucător magic și foarte, foarte inteligent. De asemenea, joacă cu ambele picioare, ceea ce e rar în fotbal”, a spus frumoasa jurnalistă pentru iamsport.ro.
Cu același prilej, ea a militat pentru o măsură prin care România și Kosovo să nu se mai întâlnească în competițiile aflate sub umbrela UEFA, pentru a evita alte incidente: „Sunt de acord. Nu vreau să jucăm împotriva unei națiuni care onorează Serbia și genocidul pe care l-au comis semenilor mei”.
În altă ordine de idei, Federația din Kosovo s-a arătat nemulțumită de hotărârea forului continental și a anunțat că va face apel la TAS. Cristian Jura, președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, a dat, însă, asigurări că demersul va fi sortit eșecului. La fel și o eventuală contestație a României în privința sancțiunilor primite.
„Decizia poate să fie contestată, dar din punctul meu de vedere e una justă, corectă, pentru că face o diferență între considerente de natură sportivă și comportamentul suporterilor de pe stadion.
Din perspectivă sportivă, România a câștigat, 3-0, la masa verde, din perspectiva suporterilor FRF va plăti o amendă uriașă, în timp ce Kosovo a fost și ea sancționată cu 6000 de euro. Nu cred că o să fie demers de succes al celor din Kosovo la TAS, nu văd cum s-ar putea schimba decizia.
Am fost sacționați pentru scandări împotriva Ungariei, la fel cum s-a întâmplat și în trecut, la un meci cu Malta, când am primit un meci fără spectatori. Atunci nu s-a contestat decizia de către FRF, cred că nici acum nu se va întâmpla acest lucru”, a explicat specialistul, conform sursei citate.