Lovitură de proporții pentru Elias Charalmbous, Gigi Becali și toți suporterii FCSB-ului. Căpitanul Darius Olaru se operează, după ce investigațiile medicale de la București au indicat o problemă mai gravă decât cea diagnosticată inițial în Turcia.
Astfel, cel mai bun om al campioanei din Superligă va suporta în perioada următoare intervenția chirurgicală și, cel mai probabil, va rata tot sezonul.

„Olaru se va opera. Azi a făcut un examen amănunțit. Medicul nostru a fost împreună cu el. Medicul a intervenit impecabil și a redus luxația, dar una e să scapi de dureri pe moment și alta e…
Va fi operat de un chirurg de elită, de doctorul Andrei Popescu. Va lipsi câteva luni. Eu cred că va mai juca sezonul ăsta, chiar dacă nu multe meciuri.
Cred că va fi apt pentru ultimele meciuri. E lovitură, dar el mai avea o problemă de respirație. Doctorul Bogdan Mocanu va interveni, va scăpa și de problema aia”, a declarat Mihai Stoica, la PrimaSport.
Elias Charalambous și-a făcut curaj înaintea duelului cu Hermannstadt, contând pentru prima etapă din 2025. Antrenorul cipriot a anunțat că se va descurca fără Darius Olaru și va găsi cea mai bună variantă pentru înlocuirea căpitanului său de echipă.
„Am spus de mai multe ori că Olaru e foarte important pentru noi, este foarte bun, este căpitanul, jucătorul care muncește foarte mult, a dat foarte mult acestui club, dar asta este fotbalul. Iar noi trebuie să găsim soluții.
Ne vom adapta situației, avem multe soluții, avem un lot numeros, credem în jucători și sunt sigur că vom găsit soluția cea mai bună pentru a-l înlocui”, a declarat Elias Charalambous, conform sursei citate mai sus.
Florin Tănase, Adrian Șut, Malcom Edjouma, Baba Alhassan și Juri Cisotti sunt soluțiile pentru mijlocul terenului, cu amendamentul că mijlocașul italian transferat de la Oțelul nu poate fi utilizat în cupele europene. Totuși, conform lui Gigi Becali, puștiul Mihai Toma ar fi cea mai bună variantă de înlocuire a lui Darius Olaru.