Campioana FCSB se pregătește de reluarea Superligii iar unul din jucătorii cu cea mai mare experiență din vestiariul echipei lui Gigi Becali trage un semnal de alarmă important cu privire la situația tinerilor jucători.
În cadrul unui interviu amplu oferit în exclusivitate pentru ProSport, Florin Tănase formulează câteva întrebări retorice care ar trebui să pună pe gânduri și care abordează tranșant subiecte fierbinți pentru performanța în fotbalul românesc.
Întors în fotbalul nostru pentru a purta din nou tricoul echipei pe care mărturisește că a iubit-o din copilărie, FCSB, mijlocașul Florin Tănase a acceptat să vorbească despre lucrurile de bază pe care le-a învățat ca fotbalist încă din copilărie, trecând astfel spre realitățile dureroase ale prezentului:
Cred că tehnica unui fotbalist se dezvoltă foarte mult în acei ani ai copilăiriei și în acele jocuri. Pentru că joci pe spații mici, înveți să te adaptezi, dezvolți procedee tehnice. Apoi, faptul că joci în diferite condiții, cu mingi mai bune, mai proaste, pe beton, pe ploaie, nu contează, te face să stăpânești mai bine toate procedeele. Chiar cred că e o mare problemă în ziua de azi, în România, faptul că tinerii și copiii nu mai pot să se joace, în week-end, pe terenurile de sport ale școlilor. Sunt închise, e pus lacăt! Dacă tu închizi terenurile tocmai sâmbăta și duminica, atunci când sunt elevii liberi, ei când să joace? Și, mai ales, unde? Că prin spatele blocului nu mai ai cum de mult.
Lansat în fotbalul mare de Gică Hagi la Viitorul Constanța, Florin Tănase a împărtășit, dincolo de semnalul de alarmă important din vestiarul FCSB, inclusiv cele trei lecții esențiale pe care le-a păstrat în minte din anii petrecuți sub comanda „Regelui” și pe care le consideră fundamentale pentru orice tânăr fotbalist de azi.
Aceste trei lecții vizează raportarea temporală la obiectivul vizat, acordarea volumului de muncă și de pregătire la nivelul atins și permanenta preocupare pentru o proprie disciplină în evaluarea progresului personal:
Sunt multe, foarte multe lecții, și e chiar adevărul, nu o spun de dragul de-a spune asta. Și toate sunt super importante, pentru că te construiesc atât ca om, cât și ca fotbalist. Uite, spre exemplu eu mereu am ținut și o să țin asta în minte: nu contează ce-ai făcut ieri, tot ce contează este ce faci azi și ce o să faci mâine. Lecție de aur! Pentru că te învață să te raportezi la obiective, să fii concret, realist, să nu trăiești din amintiri. Și să perseverezi! Apoi, lecție pe care am trăit-o ulterior pe pielea mea: cu cât ajungi la un nivel mai mare, cu atât e nevoie de și mai multă muncă să îți ridici nivelul iarăși și iarăși și iarăși! Muncă, muncă, muncă! Și nu în ultimul rând: să fii mereu tu însuți primul care cere mai mult de la tine, să nu aștepți asta de la cei din jurul tău”
Privind înapoi la toată cariera lui de până azi, Florin Tănase admite că există cel puțin un lucru de mare importanță pe care azi îl consideră indispensabil reușitei și pe care nu îl bănuia la începuturile lui în primul eșalon de la noi:
Uite, eram conștient și atunci că nu e are cum să fie ușor sau întâmplător să ajungi la un nivel bun, dar nu îmi dădeam seama de câtă muncă suplimentară, dincolo de antrenamente, e nevoie! Chiar trebuie să lucrezi în plus, să faci multe lucruri dincolo de programul clasic, să spunem așa, astfel încât să îmbunătățești zonele unde nu ești atât de competitiv și să le perfecționezi pe cele unde ești bun. Mi-am dat seama pe parcurs că altă cale ca să faci față constant printre cei mai buni, dincolo de pregătirea suplimentară, nu există!”