Daniel Pancu a dorit să asiste la antrenamentele Rapidului din Dubai, dar în primă fază Marius Șumudică nu a fost de acord cu acest lucru.
La nivel public Daniel Pancu și Marius Șumudică dau impresia că au încheiat conflictul dintre ei. „Pancone” a dezăluit că a reglat lucrurile cu actualul antrenor al Rapidului.
„Am avut ocazia să văd cei 5,6 jucători (n.r. U21) ai Rapidului. (n.r. Cu Șumudică este relația normală?) În momentul în care mi-a spus să nu merg la antrenamente, eu i-am dat un mesaj de ‘La mulți ani’, mi-am dat seama că e treabă serioasă. El chiar era supărat pe mine, adică nu era că mai râdem, mai glumim.
Înainte de primul joc amical m-am dus la el și l-am îmbrățișat, l-am pupat și mi-am cerut iertare. Nu aveam de ce să-mi cer iertare, dar mi-am dat seama că omul avea o problemă cu mine. La fotbal, subiectiv nu am cum să fiu niciodată. Eu mi-am spus doar opinia. Sincer m-am dus la el și mi-am cerut iertare, din inimă. Am vorbit mai multe, a înțeles și el”, a spus Daniel Pancu, la DigiSport.
ProSport a aflat cine a fost omul care a intervenit pe lângă patronatul și conducerea Rapidului pentru ca Marius Șumudică să îl accepte pe selecționerul U21 la antrenamentele din Dubai. Cu toate că „Șumi” își dăduse în cele din urmă acordul ca selecționerul U21 să asiste la ședințele de pregătire, Daniel Pancu nu a mai vrut să se ducă la antrenamente, preferând să meargă doar la meciurile giuleștenilor din Dubai.
Daniel Pancu a dorit ca lui Marius Șumudică să nu i se ivească prilejul ca ulterior să vorbească despre el, în cazul în care de la antrenamentele din Dubai s-ar fi scurs niște informații în presă, cum că el ar fi fost omul care i-ar fi alimentat pe jurnaliști cu informațiile respective.
Revenind la personajul cheie din aplanarea acestui conflict, ProSport vă informează că selecționerul României, Mircea Lucescu, a fost omul care a intervenit pe lângă conducerea Rapidului pentru ca Marius Șumudică să îi dea în cele din urmă acceptul lui Pancu să meargă la antrenamente. Lui „Il Luce” nu i s-a părut deloc normal ca actualul antrenor al Rapidului să îi interzică selecționerului U21 să asiste la antrenamentele giuleștenilor, mai ales că Șumudică are în lot mai mulți jucători care la orice oră pot să fie selecționați în lotul U 21 al României.
În plus, ambii sunt doi foști mari jucători ai Rapidului și ambii la fel de iubiți de galeria giuleștenilor. Dar, pe lângă indignarea lui Mircea Lucescu, ProSport a aflat că și șefii FRF s-au arătat extrem de deranjați de atitudinea pe care Șumudică a avut-o în prima fază față de Daniel Pancu.