Prima reprezentativă de rugby a României debutează în noul sezon 2025 al Campionatului European, pe 31 ianuarie, într-un meci cu Germania.
Programată la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 18:00, partida poate fi urmărită în direct pe TVR 1.
Pentru prima oară după ceva timp postul național transmite live un meci al „stejarilor”. Va urma partida cu Belgia (în deplasare) și cea cu Portugalia (la Botoșani), ambele în direct la TVR 1.
Miza este una imensă: calificarea directă la Cupa Mondială de Rugby din Australia din 2027 (primele patru clasate la finalul Campionatului European). Dacă învingem în primele două partide, avem asigurare biletele pentru turneul final.
Programul primei etape
31 ianuarie 2025
1 februarie 2025
2 februarie 2025
A doua zi din 2025, start pentru naționala de rugby! În 6 săptămâni știm dacă vom merge la Cupa Mondială din 2027, din Australia. „Să nu facem pași greșiți”. SPECIAL
Biletele pentru partida cu Germania costă între 10 și 55 lei și se pot cumpăra de pe site-ul bilete.ro.
„Este multă presiune pe noi, dar sperăm ca împreună, jucători și staff să gestionăm bine acest lucru, este primul pas al acestei aventuri în care am pornit împreună, iar în următoarele trei meciuri este important să ne ascultăm instinctul și să acționăm mai mult.
De asemenea vreau să punctez progresul pe care echipa l-a făcut, suntem o echipă diferită față de cea care am fost anul trecut, jucătorii s-au schimbat pentru că au progresat mult în ultimele luni”, a declarat selecționerul „stejarilor”, francezul David Gérard.