Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, a dezvăluit cine a salvat-o pe Farul Constanța în meciul din etapa 16.
Tehnicianul formației ialomițene nu a stat prea mult pe gânduri și a tras o concluzie clară.
Unirea Slobozia a pierdut cu Farul Constanța, scor 0-1, în a 16-a etapă din Superliga. Unicul gol al meciului a fost marcat de Rivaldinho.
Adrian Mihalcea, antrenorul nou-promovatei, consideră că echipa sa nu a avut destulă agresivitate în prima parte a jocului.
Tehnicianul formației ialomițene crede că intervențiile lui Alexandru Buzbuchi au ținut-o „în viață” pe Farul Constanța.
„Am avut o primă repriză timorată, am așteptat foarte mult în defensivă, nu am avut agresivitatea necesară. După golul primit, ne-am transformat.
Avem această meteahnă încă nerezolvată: jucăm mult mai bine în unele partide după ce primim gol. În repriza a doua portarul Farului (n.r. Alexandru Buzbuchi) i-a ținut în viață. A fost o înfrângere nemeritată.
Suntem încă într-o poziție ok, avem un număr de puncte care ne dă speranțe. E de muncă și noi întotdeauna am muncit.
Nu facem un capăt de țară din această înfrângere. Suntem puțini dezamăgiți pentru că am fi meritat cel puțin un punct”, a declarat Mihalcea.