Ianis Hagi nu a trecut cu vederea peste ce i s-a întâmplat în Spania cât timp a fost împrumutat de la Glasgow Rangers și a vorbit deschis despre atmosfera din vetiarul celor de la Deportivo Alaves.
Internaționalul român a reușit să se mai liniștească după o perioadă extrem de tumultoasă peste care părea că nu va mai trece și nu va mai reveni la Rangers, dar lucrurile s-au schimbat. Plecarea din Scoția în Spania nu a fost de bun augur pentru Ianis Hagi. Mijlocașul a dezvăluit că experiența la Deportivo Alaves a fost una inedită și nu a putut să se adapteze la condițiile de acolo și din cauza vestiarului.
Revenit în această vară la Rangers, Ianis Hagi nu a fost primit tocmai cu brațele deschise la vechea sa echipă, fiind nevoit să pornească de la 0 pentru a intra în grațiile lui Philippe Clement. Ianis Hagi a avut parte de un an dificil chiar și în perioada petrecută la Deportivo Alaves, formație la care nu s-a acomodat prea bine și nici nu a reușit să se impună în primul „11”.
Adaptarea la fotbalul spaniol a fost mult mai dificilă decât se aștepta Ianis Hagi, lovindu-se de o mare problemă și în vestiarul echipei, acolo unde mentalitatea colegilor săi era cu totul diferită față de cum era obișnuit.
„Ei bine, cu siguranță a fost diferit. Începând de la oraș, țară, vreme. Totul era diferit. Mi-a plăcut timpul petrecut în Spania doar pentru că apreciez foarte mult cum gândesc ei fotbalul și cum te antrenează. Dar, în același timp, mi-a fost destul de greu să mă adaptez la mentalitatea de a nu câștiga fiecare meci și la mentalitatea de zi cu zi, care a fost cu siguranță dură.
Cu tot respectul, cred că există diferite tipuri de oameni acolo, diferite tipuri de mentalități fotbalistice. La vârsta de 26 de ani, am aflat multe despre mine până acum și știu ce îmi place și ce medii mă fac un om mai bun, un jucător mai bun”, a declarat Ianis Hagi, la Rangers TV.
Echipa antrenată de Philippe Clement nu traversează deloc o perioadă prea bună și tehnicianul belgian este presat chiar și de fani să îl readucă pe Ianis Hagi în primul „11”.
Presa din Scoția relatează că internaționalul român va fi titular în meciul cu Hearts din acest weekend. Românul are nevoie de mai multe minute pentru a-și recăpăta forma, după ce o bună perioadă de timp a evoluat la echipa a doua.
„Românul va fi nerăbdător să prindă minute. Viclenia și măiestria lui ar putea ajuta la deblocarea apărării celor de la Hearts”, au scris scoțienii.