Mitică Dragomir a recunoscut că deciziile luate de Gigi Becali în timpul meciului Farul – FCSB din runda cu numărul 20 a Superligii l-au pus pe gânduri. Potrivit spuselor sale, a luat în calcul și o eventuală dorință a latifundiarului de a-l ajuta pe nașul Gică Hagi.
Este vorba despre cele două schimbări dictate la pauză: David Miculescu în locul lui Marius Ștefănescu, respectiv Vlad Chiricheș în locul lui Florin Tănase. Mijlocașul adus de la Sepsi s-a numărat printre cei mai buni jucători ai campioanei pe parcursul celor 45 de minute, participând inclusiv la faza golului marcat de căpitanul Darius Olariu.
Duelul s-a soldat cu o remiză, scor 1-1, întrucât Victor Dican l-a învins pe Ștefan Târnovanu cu o lovitură de cap, din centrarea lui Denis Alibec. Roș-albaștrii puteau pleca cu toate cele trei puncte, dar Risto Radunovic a irosit un penalty pe final.
Chiar dacă și-a exprimat convingerea că nu se poate pune problema unui blat în această partidă, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal nu a ezitat să admită că a luat în calcul o încercare a lui Gigi Becali de a-l ajuta pe Gică Hagi.
„Să știi că și eu m-am gândit la blat, dar asta e o prostie. Când am văzut schimbările am zis că ori e beat, dar nu bea, ori face experimente, ori vrea să-l ajute pe Hagi. Dar nu cred, Gigi nu te ajută în situații din astea.
Asta e o prostie, cine mai gândește chestii din astea greșește. Nu vezi cum îi sare țandăra, nu ține cont de valoarea jucătorilor. El știe sigur, eu sunt stăpânul și te plătesc. Ești Ronaldo, dar nu joci, ieși afară… Nu mă interesează că ești Ronaldo sau Bîrligea”, a declarat Mitică Dragomir pentru fanatik.ro.
De altfel, Gigi Becali nu s-a sfiit să recunoască, a doua zi după meciul cu Farul, că a fost neinspirat în privința schimbărilor. Baba Alhassan ar fi fost, potrivit spuselor sale, o variantă mai bună pentru linia mediană decât Vlad Chiricheș.
„Am greșit, nu trebuia să-l bag pe Chiricheș. Am zis că o să țină mijlocul terenului pentru că e mai tehnic, dar trebuia să-l bag pe Baba. Aveam 1-0, trebuie să avem și niște jucători cu Craiova. Atunci am zis să-l scot pe Ștefănescu, să joace Ștefănescu și Miculescu câte o repriză cu Craiova.
Trebuie să facem un mix, pentru că trebuie să ne calificăm și în Cupă. Atunci am zis că David Miculescu se apără mai bine, nu e problemă la 1-0. Mi-a plăcut Ștefănescu, dar nu a făcut cea mai bună repriză. Cea mai bună repriză e când dă gol sau un gol și o pasă de gol. Trebuie să dea gol, el e extremă dreapta, deci trebuie să dea goluri”, a spus finanțatorul roș-albaștrilor pentru sursa citată.