Tudorel Stoica a răbufnit la adresa lui Mircea Lucescu și a comparat cazul România – Kosovo cu războiul FCSB – Steaua.
Fostul jucător al roș-albaștrilor nu a stat prea mult pe gânduri și a tras o concluzie clară.
Kosovo a dat dovadă de amatorism în meciul cu România din Nations League. Oaspeții au ieșit de pe teren la ultima fază a partidei, acuzând huiduieli și scandări din partea suporterilor români.
Kosovarii au refuzat să revină pe gazon, iar meciul a fost suspendat definitiv. Tudorel Stoica crede că declarațiile făcute de Mircea Lucescu pe subiectul FCSB – Steaua riscau să fie motiv de scandal la partida de pe Arena Națională.
Selecționerul României a numit-o Steaua pe echipa lui Gigi Becali și a spus că nu-l interesează decizia instanței.
„A venit și a zis că nu respectă hotărârea unui tribunal judecătoresc și că FCSB e Steaua. Dânsul ar fi legiferat ce s-a întâmplat aseară.
Bine că suporterii steliști n-au venit în număr mare la meci. Puteau să strige din minutul 5 «Kosovo e Serbia». Au fost foarte inspirați, dânsul le dăduse voie. Prin ceea ce a spus, ar fi dat voie să facă asta.
Dacă nu e de acord cu hotărârea judecătorească, atunci unii spectatori au spus că FCSB e Steaua. N-au respectat hotărârea. Atunci hai să zicem și noi «Kosovo e Serbia».
Putem să acuzăm noi pe cineva? Fiecare hotărăște și spune ce vrea. Bine că s-a întâmplat în minutul 95. Dacă veneau 3.000 de suporteri steliști și strigau din minutul 5, se întrerupea de atunci.
Hai să nu mai spunem lucrurile așa, să nu mai spunem că nu respectăm legile. E păcat!”, a spus Tudorel Stoica, la DigiSport.
Nu mă interesează decizia instanței, eu sunt o persoană particulară. Cum crede cineva că un raport de 50 de ani între Dinamo și Steaua dispare așa ușor? Steaua e un brand național, nu doar al clubului. Nu poți să o desființezi de la o zi la alta. Aici e un palmares, oameni care au muncit pentru asta. Gândiți-vă la cei care au muncit pentru renumele clubului Steaua. Să facă o echipă puternică. Steaua să se întoarcă în Ghencea! Mie îmi și greu să pronunț FCSB. Înseamnă Fotbal Club Steaua București. E același lucru”, declara selecționerul României.